Stiri din campania pentru alegeri locale

Inteviu cu Maia Sandu

duminică, 22 ianuarie 2017

Ministerul Consultării Publice și Dialogului Social (MCPDS) lansează în consultare publică instrumentul CONECT - Catalogul organizațiilor neguvernamentale pentru evidență, consultare și transparență


Ne dorim să oferim cât mai mult sprijin comunităților de expertiză și să le aducem mai aproape de decizia publică. Acest lucru nu poate fi realizat în lipsa unui Catalog al organizațiilor neguvernamentale. Instrumentul pus la dispoziție de MCPDS va fi unul util pentru administrația publică în contextul în care apar noi actori în societate, precum întreprinderile sociale și grupurile informale de inițiativă civică” a declarat Ministrul Gabriel Petrea.
Catalogul va reprezenta o sursă primară de informare despre asociațiile și fundațiile din România, conținând date la zi cu privire la activitatea curentă a acestora, proiecte, activități și evenimente derulate.”
Baza de date se adresează atât responsabililor din cadrul executivului central care se ocupă de relația cu societatea civilă, cât și responsabililor cu transparența decizională, fiind principalul instrument de lucru pentru preluarea expertizei existente la nivelul societății civile și îmbunătățirea politicilor publice promovate de Guvern.

Obiectivele Catalogului organizațiilor neguvernamentale pentru evidență, consultare și transparență vizează:
  • consultarea organizațiilor neguvernamentale;
  • informarea organizațiilor neguvernamentale privind activitățile curente ale Guvernului;
  • consolidarea acestuia ca o resursă constant folosită de administrația publică pentru a comunica cu un număr cât mai mare de actori ai societății civile;
  • promovarea activității organizațiilor neguvernamentale;
  • furnizarea de informații privind activitatea organizațiilor neguvernamentale;
  • crearea unui cadru de colaborare între organizații neguvernamentale și administrația publică.
Includerea organizațiilor neguvernamentale în catalog se poate realiza prin completarea formularului disponibil on-line la acest link. https://goo.gl/CfphTq
Introducerea informațiilor reprezintă manifestarea acordului organizației pentru ca datele introduse să fie date publicității și utilizate de către reprezentanții autorităților publice de la nivel central și local, urmând să fie transmise informații cu privire la:
  • politicile publice promovate de către executivul central;
  • proiectele aflate în implementare;
  • posibilitățile de sprijinire a sectorului neguvernamental;
  • seminarii, mese rotunde, precum şi la alte acţiuni organizate de către administrația publică centrală.
 MCPDS și-a asumat o agenda ambițioasă, care presupune dezvoltarea unor noi programe care să încurajeze dezvoltarea organizațiilor neguvernamentale, participarea publică și voluntariatul. Apreciem aportul pe care organizațiile îl aduc la dezvoltarea economică și socială a României, îmbunătățind în mod substanțial viața cetățenilor.”declară Gabriel Petrea, Ministrul Consultării Publice și Dialogului Social.
Solicităm mass-mediei și tuturor organizațiilor neguvernamentale să ne transmită sugestiile pe documentul lansat în consultare publică, până pe data de 2 februarie. Persoană de contact Raluca Sîmbotin, consilier al ministrului pe adresa de e-mail: conect@dialogsocial.gov.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu