duminică, 23 octombrie 2016

Teroare antiunionistă

Imaginile de la marșul Unirii de la București din 22 Octombrie 2016 sunt fără precedent.
Poate există asemănări doar cu acel Decembrie ’89 când forța brută a securității s-a năpustit asupra oamenilor care protestau sau cu primăvara lui 2009 de la Chișinăul în care comunismul anti-românesc a lui Voronin a provocat ridicarea basarbenilor la revoltă deschisă.
Dar acum nu mai este vorba de protest, este vorba de exprimarea unei dorinte naționale, patriotice, a unui crez, crezul românilor în Reîntregirea Patriei.
Și tocmai acest crez a fost considerat de actualul guvern ca o amenințare. O amenințare atât de mare încât au fost trimiși jandarmi ROMÂNI în număr impresionant, instruiți să blocheze cu violență un marș pașnic pentru UNIRE.
Nu s-a întâmplat în primavara lui 2016 când zeci de mii de oameni au manifestat tot pentru Unire prin centrul Chișinăului, s-a întâmplat însă în capitala tuturor românilor, la București unde jandarmii români au ridicat și arestat oameni pentru un crez.
În capitala României s-a dat ordinul să fie înăbușite prin violență mișcarea și manifestările unioniste.
Ordinele au venit de la centrele de decizie guvernamentale, deoarece jandarmii nu ar fi intervenit de capul lor.
În mod simbolic a fost arestat, maltratat și amendat chiar liderul „Acțiunii 2012„, George Simion.
Ce n-au îndrăznit forțele anti-românești de la Chișinău, a îndrăznit GUVERNUL ROMÂNIEI, în încercarea de lichidare a a mișcării unioniste și de reducere la tăcere a liderului acesteia. Acțiunea este fără precedent în întreg spațiul românesc de pe amândouă malurile Prutului.
Suprimarea libertății de exprimare a unui crez național este un semnal transmis atât Chișinăului, cât și lumii întregi, că autoritățile române nu numai ca se delimitează de dezideratul național al Unirii, dar îl și interzic.
Este un act anti-românesc prin care autoritățile României îi atenționează pe românii basarabeni că aceștia nu sunt bine primiți de un București anti-unionist, creind astfel o stare de neîncredere și o adevărată ”cortină de fier” între români.
Guvernanții României au ordonat, au condus sau au privit impasibili la aceste începuturi de dictatură a violenței puterii împotriva oamenilor și spiritului românesc.
Cu privirea întoarsă spre semnalul pe care-l dau conducătorii de la Bruxelles, de la Berlin sau Moscova, mancurții României decid că cei care cer dreptul natural la reîntregirea neamului românesc trebuie să fie socotiți în afara unei legi impuse din exterior.
Aceasta să fie adevărata față a președintelui român, a guvernului, a parlamentarilor „reprezentanți ai poporului” care ar trebui să-i apere pe cei atacați de forțele represive ale guvernului?
Dacă în plină campanie electorală, în Noiembrie 2014, la întrebarea legată de absența sa dintre românii de la Chișinău și Cernăuți, candidatul Klaus Iohannis declara senin că: ”Acele localități nu se află pe teritoriul României, au fost cândva.”, este ușor de înțeleasă detașarea cu care privește problema basarabeană și cu atât mai mult dezinteresul pentru Reîntregire.
În același timp, guvernul technocrat Cioloș nu mișcă niciun deget fără consimțământul Bruxelles-ului, care, aflat în lesa Berlinului, joacă exact după cum dictează cancelarul german Merkel interesat de protejarea intereselor Rusiei în regiune, respectiv de menținerea Basarabiei în sfera rusă de interese.
Marșul de la București pentru Unire reprezintă dreptul poporului să ceară înfăptuirea unui deziderat național. Iar cererea națiunii obligă autoritățile să asculte și să găsească soluții pentru a îndeplini voința poporului. Sau să se retragă.
Tocmai de aceea, George Simion a subliniat că este timpul ca partidele, guvernul și, de ce nu, reprezentantul președinției să înceapă discuții serioase cu reprezentanții Platformei unioniste ”Acțiunea 2012”. Doar așa se va putea vedea în ce măsură clasa politică și administrația României își asumă concret idealul unionist.
Pe de altă parte, este momentul ca și poporul român să-și asume, prin participare activă și susținută zi de zi, responsabilitatea susținerii reîntregirii României. De aceea, prezența în număr cât mai mare a populației, pentru început a bucureștenilor și a altor organizații, în jurul nucleului unionist de la Universitate este o necesitate și o obligație patriotică.
Piața Universității este locul în care românii și-au câștigat prin jertfă dreptul de a se adresa guvernanților fără ”aprobări”. De aceea, niciun guvern nu are autoritatea de a îngrădi acest drept fără a se deligitima și a cădea pe panta tiraniei.

Mircea Popescu
m.popescu@sbcglobal.net
Tel: 076-054-2833

sâmbătă, 22 octombrie 2016

Hai să nu mai dăm vina pe Istorie! Cu Ignoranța avem probleme mai mari

moldova romania

Publicat la data de de Biziday
Moise Guran
Acum o lună am fost la Chișinău într-un soi de citybreak, în care m-am întâlnit cu oameni, cu locuri, cu  vinuri. N-am stat numai în Chișinău, m-am plimbat și prin ținutul Orheiului, descoperind acolo o Românie profundă, blocată în timp dar nu atât de istoria pe care dăm prea des vina, uneori pentru a ne justifica nepăsarea, comoditatea, dezinteresul. Mai țin câteva zile reportajul meu din Moldova, azi am un pic altceva să vă spun…
Republica Moldova este cumva o replică a României dintr-o dimensiune paralelă și nefericită, în care putem arunca din când în când o privire, doar așa de curioși, într-un joc contrafactual din care-am putea afla ce s-ar fi întâmpat cu țara noastră dacă… Dacă ne-ar fi făcut țarii gubernie, dacă ne-ar fi îngenuncheat bolșevismul stalinist nu unul ci vreo cinci decenii, dar putem afla și ce s-ar fi întâmplat cu țara noastră dacă n-am fi intrat în UE sau în NATO, sau cum ar arăta satele noastre fără ajutoare sociale, că ei chiar n-au bani de așa ceva. Tot ce trebuie să faci ca să afli cum ar fi arătat România trecută prin oricare dintre aceste dezastre, e să tragi o fugă până la Chișinău.
Acestea-s însă jocuri de intelectuali burghezi, ceea ce descoperi vizitând Moldova azi este și un spirit unionist mult mai aprins, mai combativ și mai extins decât e perceput dincoace de Prut. În același timp, îți recomand să cunoști cât mai mulți oameni. S-ar putea să descoperi un bun simț (și o educație primară, din familie) ce în România e tot mai rar, chiar și la țară, atacat fiind permanent de consumerismul și de manelismul televizat sau de bătălia pierdută a Educației cu parvenitismul analfabet. Altfel spus în Molodova vezi în aceeași măsură partea bună a sărăciei, în care poți vedea în România superficialitatea indusă uneori de bogăția nemuncită. Sigur că și ei au bogătani nesimțiți, dar la ei sunt dați mai des de exemplu negativ în viață, nu de exemplu pozitiv. 
Și, cu adevărat fascinant în acest tip de comparație, e faptul că inevitabil îți vei da seama că moldoveni sunt români get-beget, e fix nicio diferență, nici măcar fetele lor nu-s mai frumoase ca ale noastre, cum cred unii, dar nici bețivăneala nu e diferită în Republica Moldova de cea din România. Moldoveanul e la fel cum te vezi sau cum eviți tu să te vezi, românule, când te uiți în oglindă, doar mediul istoric este cel care a intervenit altfel asupra lui decât asupra ta. Tu poate te mândrești că înțelegi firmele americane fără subtitrare de pe torenți, lui nu-i e rușine că le înțelege și pe cele americane și pe cele rusești, tinerii lor au aceeași înclinație spre IT dar n-au aceeași resursă ca ai noștri, că peste ei nu s-au dus toate companiile occidentale care au venit la noi, talciocurile lor, la fel de pline de chinezării ca și ale noastre… doar că-s venite de la Odessa, nu de la Constanța, iar la ei le găsești și pe străzile din centrul Chișinăului, nu prin periferie, ca la noi.
M-am întors la Chișinău în 2016, la 12 ani de când am fost ca reporter. N-am mai fost atâta timp pentru că ăsta e prețul când renunți să mai fii reporter și devii realizator, cu emisiuni în fiecare zi – nu mai ai timp. Și deși au trecut 12 ani, încă mai aveam în minte tancheta rusească de pe Nistru și soldatul sovietic știrb, care nu m-a speriat cât m-a șocat cu atitudinea lui de golan de școală generală, ce m-a lăsat să trec podul numai după ce mi-a golit buzunarele de țigări. Am auzit că-i tot acolo și azi, e la fel de ridicol, dar nu m-am mai dus să-l văd că, știți cum e, nu râzi de două ori la aceeași glumă.
Și totuși, rușii altă poantă nu știu. Ei încă mai trec din când în când Nistrul cu tancurile la mișto, pe sub apă, doar ca să le facă bau! autorităților de la Chișinău care sună disperate la ambasadă ca să întrebe dacă e cumva invazie. Haideți bă că am glumit, e exercițiu anti-terorist le răspund rușii, asta dacă cadadicsesc să le răspundă la telefon. La ultimul exercițiu de felul ăsta atașatul militar le-a zis că el e în concediu și că nu știe de ce au trecut tancurile Nistrul… o poveste, ce să mai!
Eșuată ca stat, azi mai mult decât acum 12 ani, Republica Moldova nu mai are armată, dar nu mai are nici controlul propriului sistem financiar, nici al infrastructurilor energetice sau de alt fel. Din bănci dispar miliarde, leul moldovenesc intră în picaj, autoritățile nu mai au cum plăti pensiile și salariile, dar și asta e tot un soi de glumă rusească prin care rușii le spun că toți oligarhii au și cetățenie românească, nu numai rusească și că, deci, care-i problema dacă cel mai bine cotat candidat la președinție este finanțat cu bani din Rusia?
Moldovenii joacă ruletă rusească, dar nu pentru că asta ar vrea, ei sunt prizonieri săracii, nici măcar doar ai Rusiei, căci nepăsarea României îi umilește la fel de mult.
Dincoace de Prut găsești în trei minute cel puțin trei deștepți care îți pot explica ce dezastru economic ar fi pentru noi Unirea Moldovei cu România. Politicienii nici nu au curaj să vorbească de asta, sunt cel mai des ignoranți și oricum, Unirea nu e o temă care să-ți aducă voturi la alegeri și deci de ce te-ar preocupa Moldova? 
Aceeași generație speriată, și în România și în Republica Moldova, generația căreia comunismul i-a spălat creierul și i-a reprimat gena națională, generația fără soluții și fără perspectivă, încă domină cele două țări. Dar nu pentru mult timp… Din urmă vin alții, mai tineri, mai altruiști, altfel educați, fără cultura fricii și fără spaima de a pronunța cuvântul patriot.
Mâine de la ora 14 merg și eu să mă întâlnesc cu această generație la Hanul lui Manuc din București, iar apoi vom mărșlui până la Palatul Victoria. Vrem de la autoritățile române doar un plan mai coerent de integrare economică, o atitudine ceva mai puțin timidă în investiții și parteneriate România-Moldova. Cerem mult? Nu le cerem actualilor politicieni să facă Unirea, ar fi prea mult pentru ei… Le cerem doar un plan, ca să poată în mod suficient și ipocrit să aniverseze (peste doi ani) cu harta ciuntită centenarul României Mari.

miercuri, 19 octombrie 2016

Votul participativ



 O cauză majoră a dezastrului european este falsa democrație instaurată în lumea noastră. La baza acesteia se află Carta Drepturilor Omului, un veritabil monument al demagogiei politice.
Conceptul de bază vehiculat de această înșelătorie (sau utopie?!) planetară este egalitatea!
Proclamarea egalității ca principiu de bază în organizarea unei societăți strident de nedreaptă este marea minciună și amăgire cu care „oculta mondială” își maschează existența și acțiunea.
Iar forma concretă, pipăibilă a acestei diversiuni este VOTUL, declarat a fi „egal și universal”!
O dată la câțiva ani, cetățenii merg la vot și votează, conform regulei VOT UNIVERSAL ȘI EGAL!
Suntem egali cu toții în fața urnei de vot! E corect oare? Este benefică pentru societatea în care trăim această mult pomenită și elogiată egalitate?
Da, negreșit societatea poate și trebuie (să încerce) să asigure o egalitate de șanse pentru copiii care se nasc, pentru adolescenții care pășesc în viață: dreptul la educație și instrucție, dreptul la căutarea fericirii, a succesului profesional, este egal oferit tuturor tinerilor. Ei trebuie încurajați și ajutați să-și valorifice întregul potențial de efort și creativitate cu care Dumnezeu ne înzestrează pe fiecare!... Această egalitate trebuie riguros respectată și aplicată. Este vorba de egalitatea între tineri, între copii, între adolescenți!
Din păcate, Dumnezeu ne înzestrează diferit pentru viață, pentru succes! Astfel că, mai devreme sau mai târziu, această inegalitate naturală își face vizibile efectele. La vârsta maturității devine o certitudine evidentă faptul că „oamenii nu sunt egali” prin contribuția lor la propășirea societății în care trăiesc! Această realitate nu poate fi nesocotită! Ea trebuie să intre în calcul, atunci când proiectăm societatea în care vrem să trăim.
Putem postula: pentru persoanele mature care se prezintă la vot nu poate exista egalitate.
Persoanele mature au deja un palmares socio-profesional la vârsta când capătă drept de vot. Acest palmares, odată cu înaintarea în vârstă, se modifică necontenit instituind o ierarhie socială, o inegalitate care se adâncește în chip fatal, deci natural! De această inegalitate sau ierarhie pe care o impune viața trebuie să țină seamă și organizarea societății atunci când instituie dreptul la vot!
Votul reprezintă dreptul fiecărui cetățean de a interveni în viața publică.
Acest drept este imprescriptibil și el se poate manifesta în mai multe feluri.
Forma minimă de manifestare a acestui drept este votul.
Votul egal și universal, practicat azi, poate funcționa până la 22 de ani, iar pentru cei care au împlinit 22 de ani se impune supunerea la principiul votului participativ.
Acest principiu ne este impus de faptul că persoanele care votează au contribuit în mod inegal la bunul mers al societății! Iar aceste diferențe trebuie să le regăsim în felul cum organizăm participarea fiecărui alegător la procesul de decizie politică. Repet: persoanele care votează au contribuit în mod inegal la bunul mers al societății!
În fapt, suntem în situația unor acționari, la o firmă oarecare. Toți avem drept de vot atunci când se ia o decizie importantă pentru firmă. Dar votul nostru nu este egal, căci fiecare acționar are o pondere proprie, dată de valoarea acțiunilor sale, de numărul acestora!
Acest model trebuie extins de la firme la întreaga societate națională. A institui o falsă egalitate între „acționarii naționali”, adică între alegători, este punctul de plecare și de reazem al demagogiei și diversiunii politice moderne.
Încă o dată o mai spunem:
Votul egal nu poate fi echitabil atunci când cei care votează nu au adus o contribuție egală la viața publică, la buna funcționare a organismului social!
*
Problema care se naște din recunoașterea și acceptarea acestei inegalități inevitabile este modul în care vom contoriza și cuantifica „contribuția fiecărui cetățean la funcționarea organismului social”!
Oricât ar fi de dificilă această operațiune, ea trebuie făcută, știind de la bun început că va fi imperfectă, va stârni controverse și adversități! Dar aceste dificultăți nu trebuie să ne îndepărteze de principiul inegalității: în fața urnelor, puterea de decizie a votului diferă de la un alegător la altul, în funcție de valoarea prestației personale, în plan profesional, familial, social etc.
*
*       *
Mai departe, dacă acceptăm principiul in-egalității ca fatalitate, ca realitate inevitabilă și evidentă, discuția devine tehnică și de detaliu.
Ar urma așadar că fiecare cetățean să primească un număr de „acțiuni”, de voturi pe care să le depună în urnă. Vom numi acest sistem vot participativ!
Numărul de voturi pe care le depunem în urnă va varia așadar de la un alegător la altul în funcție de niște parametri cât de cât recunoscuți de toată lumea, după o dezbatere publică serioasă. De exemplu, va conta cu siguranță numărul de copii pe care îi crește sau i-a crescut persoana în cauză. Va conta și mărimea impozitului plătit de-a lungul anilor. Ori nivelul de educație, performanțele profesionale, titlurile academice etc.
Alte împrejurări pot duce la depunctarea cetățeanului! Abandonul copiilor, de exemplu, trebuie sancționat în acest fel cât se poate de drastic. Vor fi mai multe sancțiunile care pot duce nu numai la anularea dreptului la vot, cum se întâmplă deja în legislația de azi, dar vor fi și motive pentru diminuarea puterii de vot! Așadar, puterea de vot va fi inegală, nu va fi aceeași la toți membrii societății! Ea poate spori sau scădea de-a lungul existenței fiecăruia dintre noi, în funcție de valoarea publică, socială, a prestației noastre.
După mintea mea, fiecare cetățean trebuie să aibă dreptul să voteze, fără nicio restricție. Acest drept asigură o putere de vot etalon minimă: un vot! Mai departe, în funcție de parametrii amintiți, puterea de vot poate să crească, promovând principiul conform căruia puterea de decizie se împarte in-egal între alegători, în funcție de contribuția fiecăruia la funcționarea și propășirea comunității respective.
Ce legătură ar avea instituirea acestui principiu și problemele Europei? Printre altele, se va putea stabili astfel că dreptul de a decide soarta unei țări nu poate fi egal între un autohton și un emigrant născut în altă țară sau aflat la prima generație născută în țara respectivă! Demagogia politicianistă din zilele noastre a făcut deja ravagii în țări ca Franța, unde candidații la diverse funcții acceptă sau chiar promovează politici favorabile emigranților de dragul voturilor venite din partea acestora. Autohtonii, cei care de nenumărate generații și-au legat existența de comunitatea în care s-au născut trebuie să aibă o putere de decizie, de vot mai mare decât a unor nou veniți prin emigrație sau încetățenire.
Un asemenea principiu va fi contestat, va stârni oroare celor care preamăresc așa numita „corectitudine politică”! Dar valabilitatea distincției dintre autohtoni și emigranți nu poate fi negată dacă privim situația în complexitatea ei, dacă ne raportăm la gravitatea problemelor cu care ne confruntăm și încercăm să le rezolvăm apelând la votul cetățenilor!

Nota bene: în Grecia antică, patria așa zisei democrații, experimentul democratic a fost abandonat atunci când s-a înțeles că „nimic nu poate fi mai nedrept decât să instiui egalitatea între oameni inegal înzestrați” (apud Aristotel). În istoria omenirii, revenirea la democrație s-a petrecut după „revoluția” franceză, în cadrul unei vaste și secrete opere de manipulare, prin care s-a urmărit de fapt introducerea unei noi inegalități, bazată pe minciună și rapt!

Ion Coja
Buriaș, 1 octombrie 2016

vineri, 14 octombrie 2016

Dați-ne o șansă, dați-vă o șansă! Semnați pentru ALTERNATIVA NAȚIONALĂ!

„Forţaţi societatea civilă să se organizeze, ca să nu pierim!”  Acest semnal de panică, lansat de profesorul Florian Colceag în 2012, sub forma unei petiții online, a fost, de fapt, un strigăt în pustiu. Doar 435 de semnături s-au colectat de atunci încoace iar această tristă statistică reflectă, din păcate, nivelul semnelor vitale ale întregii societăți românești.
Cu toate acestea, ne place să credem - și avem destule temeiuri în acest sens - că a fost doar o letargie pregătitoare pentru confruntarea electorală din decembrie 2016. Se pare că au știut-o și cei din mediile Puterii, pentru că au avut grijă, în 2015, prin Legea 208, să pună partidele noi, animate de impulsul unui naționalism sănătos, în situația de a nu se putea prezenta în alegeri. Adică au dat liber la constituirea unui partid chiar și cu trei membri (înainte trebuiau 25.000), dar au impus obligativitatea unor liste de acorduri individuale, însumând 200.000 de semnături, într-un timp jignitor de scurt!.... În fapt, a fost o cacialma oribilă. Pentru partidele mainstrem (PNL și PSD) și cele alcătuite din migranții politici nu a fost nicio problemă culegerea de semnături, dar pentru celelalte, da. O problemă în sensul de imposibilitate.
Totuși, ALTERNATIVA NAȚIONALĂ (singura alianță politică închegată în termenul dat) iese la luptă cu toate forțele electorale pe care i le pune la dispoziție societatea civilă organizată (Consiliul Național al Societății Civile), a cărei principală falangă este SCMD (Sindicatul Militarilor). Suntem convinși că, dacă vom reuși să strângem cele 200.000 de semnături, vom avea câștig de cauză la alegeri! Adică vom avea în Parlament suficienți reprezentanți care să se bată pentru dreptul și drepturile noastre, ale românilor, care să poată încurca jocurile legislative antiromânești și să impună o legislație națională. Aceasta ar putea fi CU ADEVĂRAT începutul unei noi clase politice, propusă și produsă de alegători. Adică de jos în sus, nu de la Bruxelles în jos.
Vă invităm la responsabilitate, stimați concetățeni! Responsabilitate pentru voi, dar mai ales pentru copiii și nepoții voștri.
Până pe 20 octombrie mai sunt câteva zile. Dați-ne șansa de a candida și noi vă vom da șansa de a fi cu adevărat reprezentați de noi. Nu e demagogie în aceste cuvinte, ci disperare. Disperarea de a mai salva ce mai este de salvat dintr-o țară încolțită de străini și de trădători.
ALTERNATIVA NAȚIONALĂ este singura alternativă națională. Semnați pentru ea! Avem o țară de salvat sau de pierdut. Nu mâine, nu poimâine, ci acum. Honor et patria! sau Vae victis!

Giani Mircea Florescu
Asociatia Socio-Culturala pentru promovarea valorilor Romanatiului - Iancu Jianu
Consiliul Național al Societății Civile

luni, 10 octombrie 2016

ALTERNATIVA NATIONALA 2016
In atentia tuturor rezervistilor si a aliatilor din CNSC

Doamnelor si domnilor,

Dupa 7 ani de lupta pentru drepturi sociale, in strada, in Parlament, in justitie si in media, dupa ce am obtinut cu greu un car de promisiuni si cateva legi organice, anulate ilegal prin ordonante si hotarari de guvern care le amana aplicarea la calendele grecesti, o concluzie se impune: NE TREBUIE O FALANGA IN PARLAMENT CARE SA SE BATA PENTRU DREPTUL NOSTRU, AL NATIUNII SI AL STATULUI ROMAN LA VIATA.
Alternativa Nationala este un brand si o creatie, ca alianta electorala, marca SCMD/CNSC. Ne trebuiesc peste 200.000 de semnaturi si peste 600 de candidati, oameni adevarati si patrioti autentici, proveniti din “stupid people”. Daca tot au decis asasinii Romaniei ca este nevoie de o noua clasa politica, sa o producem noi, de jos in sus, nu ei.
Batalia din 11 decembrie nu este pentru Parlament ci pentru existenta sau nonexistenta Romaniei. In lipsa unei armate si a unor Servicii apte sa slujeasca interesul national, solutia ar fi sa mutam armata de rezervisti (aceea care are educatie patriotica reala) si constructorii de ieri ai capacitatilor de productie distruse ori furate, din strada in Parlament.
Va chemam asadar sa fiti responsabili, daruindu-va dupa brandul “Alternativa Nationala” si deviza SCMD: Onoare si Patrie! Vai de cei invinsi!
Asteptam listele de semnaturi de sustinere pentru Alternativa Nationala – 2016 si propunerile de candidati, pana in 18/20 octombrie. Ne-am saturat de minciuni, de delasarea pe fond de bocete si de Napoleoni destepti si patrioti doar in fruntea mesei! Avem o tara de salvat pentru copiii si nepotii nostri! Ori ne miscam acum ori ne meritam soarta, stabilita pentru noi cu 26 de ani in urma de “latrones gentium” cu sprijinul tradatorilor si spalatilor nostri pe creier.
Honor et patria! Vae victis!
Presedintele SCMD

Col. (r) dr. Mircea DOGARU