sâmbătă, 10 decembrie 2016

Eu cu cine votez? Informatii privind alegerile din 11 decembrie 2016

Potrivit Autorității Electorale Permanente, sunt aproximativ 18,9 milioane de români cu drept de vot (18.906.721 - ultima estimare AEP).
În 2016 vor fi 312 deputaţi, cărora li se adaugă 16 deputaţi ai minorităţilor naţionale, şi 134 de senatori.
Românii din diaspora vor fi reprezentaţi de patru deputaţi şi doi senatori.
Norma de reprezentare este un deputat la 73.000 locuitori şi un senator la 168.000 locuitori, iar pragul electoral de intrare în Parlament pentru un partid este de 5 procente.
S-au înscris în cursa electorală aproape 6.500 de candidați.
O noutate pentru România la acest scrutin va fi votul prin corespondență, de care se bucură doar cetățenii români din diaspora.
Însă numai 8.889 dintre românii cu drept de vot din străinătate (dintr-un total de 609.962 ) au ales să voteze prin corespondență.
Cele mai multe cereri pentru vot prin corespondență sunt din Spania - 2794, Italia - 1228, Republica Moldova - 880, Marea Britanie - 594, Belgia - 382.
În diaspora a început deja votul, deoarece cetățenii români cu reședința sau domiciliul în străinătate și care s-au înscris în Registrul electoral au primit buletinele de vot prin Poșta Română. Plicurile cu voturile prin corespondență se centralizează la Biroul Electoral de Circumscripție 43 pentru cetățenii români cu domiciliul sau reședința în afara țării.
Românii din străinătate care nu s-au înscris pentru votul prin corespondență pot vota ca și până acum la secții de vot deschise în străinătate. Consultați AICI lista, pe țări, cu adresele celor 417 secții de vot pe care România le organizează în străinătate.
O noutate la alegerile parlamentare din 11 decembrie va fi utilizarea de camere video în secțiile de votare. Nu se supraveghează video votul ca atare, între deschiderea și închiderea urnelor, ci doar perioada în care sunt numărate buletinele de vot. Completarea proceselor verbale se va face fără a se întrerupe înregistrarea.
De asemenea, va fi folosit în continuare sistemul informatic de monitorizare a prezenței la urne, care a fost implementat la scrutinul local din iunie. În acest fel, alegătorii nu vor mai fi obligați să semneze pe proprie răspundere că nu și-au mai exprimat opțiunea electorală și în altă secție de votare. Acest sistem va fi introdus și la alegerile legislative din 11 decembrie și în secțiile de votare din străinătate.
Pentru organizarea alegerilor s-a aprobat suma totală de 227,7 milioane de lei, iar fondurile necesare sunt prevăzute în bugetele MAI, MAE, AEP, STS, INS, pe categorii de cheltuieli.
Iata candidatii propusi de formatiunile politice si pe cei independenti:

Candidaturi rămase definitive la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din data de 11 decembrie 2016, cu poziționarea candidaților în listele partidelor (varianta excel)

Candidaturi rămase definitive la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din data de 11 decembrie 2016, cu poziționarea candidaților în listele partidelor (cu locul și data nașterii) (varianta excel)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu