Stiri din campania pentru alegeri locale

Inteviu cu Maia Sandu

vineri, 26 septembrie 2014

Comunicat de presa

COMUNICAT DE PRESA
Pe marginea “dezvaluirilor ” facute de un anonim, jurnalistului Luis Lazarus, referitor la strangerea de semnaturi pentru candidatul Teodor Melescanu

Doamnelor si domnilor jurnalisti,

Subsemnatul, col.(r) dr. Mircea DOGARU, nu am absolvit Colegiul National de Aparare, astfel incat nu stiu ce semnaturi si pentru cine s-au strans acolo. L-a absolvit doamna Elena Udrea, avand profesori fosti elevi de-ai mei. Poate stie domnia sa! Un lucru pot insa sa garantez. Nici un militar roman nu are vreo legatura de subordonare sau economico-financiara cu presedintele Rusiei. Daca absolventa Elena Udrea sau “comandantul suprem” au, nu stiu!

Ceea ce stiu cu certitudine este faptul ca sintagma “Alternativa Nationala” este un brend al Consiliului National al Societatii Civile (CNSC) acela care, in urma unui acord incheiat cu liderii USL la 14 iulie 2012 a asigurat Victoria zdrobitoare a acestora in alegeri. Daca domnii Victor Ponta, Crin Antonescu sau Daniel Constantin au vreo legatura cu dl. Putin, iarasi nu stiu si oricum este o problema de stat. Mai stiu ca ideea aruncarii domnului Teodor Melescanu in cursa pentru prezidentiale nu i-a apartinut domniei sale, nici altui reprezentant al clasei politice ci a fost initiativa unor organizatii din CNSC, care au primit aprobarea sa foloseasca sintagma Alternativa Nationala. Acestea si-au asociat partide pentru ca asa prevede legea in ceea ce priveste aliantele electorale iar cand proiectul a fost torpilat, au lansat ideea strangerii de semnaturi ca independent. Semnaturi au strans si organizatiile revolutionarilor, in primul rand sindicatul lor si ale minerilor, ceferistilor, personalului din sanatate, profesorilor, functionarilor publici etc. pentru ca ideea a placut tuturor. Dl. Melescanu corespunde prin educatie, prestanta, prestigiu si pregatirea ca diplomat modelului de presedinte tip NATO si dorintei generale romanesti de revenire la normalitate.

Asteptand Legea dreptului la munca si Legea pensiilor militare de stat, SCMD nu s-a implicat in strangerea de semnaturi. A facut doar oficiul de a transmite catre CNSC modelele de tabel si motivatia strangerii de semnaturi pentru urmatorii candidati independent:

1.      Teodor Melescanu, pentru ca si-a insusit Contractul social al CNSC ca suma a revendicarilor legislative ale partilor componente, a acceptat sa-si depuna mandatul dupa doi ani, pentru a aduce Executivul (guvern si presedinte) la normalitate, sa renunte la atributele prezidentiale, generatoare de tiranie privind numirea procurorilor si conducerea sedintelor CSM etc.

2.      Ioan Ghise, pe care CNSC l-a sprijinit in actiunea de sustinere a Referendumului si al carui Program de tara a fost difuzat.

3.      Gheorghe Funar, ale carui prestatii politice vizand apararea integritatii teritoriale a Romaniei, a drepturilor cetatenilor, a onoarei si demnitatii militare, sunt cunoscute.

Domnii Teodor Melescanu si Gheorghe Funar s-au inscris, domnul Ghise a fost torpilat.
Semnaturi au strans pentru candidatii CNSC si partide ca PDS, PSI, UDR si filiale ale partidelor mari care se dezic de proprii candidati si patronate si confederatii, federatii, sindicate, asociatii, uniuni, fundatii care nu fac parte inca din CNSC. Chiar astazi filiala Campulung Muscel a unui partid guvernamental si-a anuntat retragerea din acest partid si sustinerea candidatului Teodor Melescanu. Listele cu semnaturi s-au adunat la punctele de contact solicitate in numele celor trei candidati si … continua sa vina, desi inscrierea s-a terminat. Ieri au aparut peste o mie de semnaturi noi din Teleorman, Harghita, Mures si Satu Mare, aducatorii, membrii CNSC, prezentandu-ne si modelele de fluturasi si materialele de propaganda pe care le vor face pe cont propriu pentru candidatul Teodor Melescanu. Mi-a placut indeosebi “Chemarea catre Ardeal”:”URMASI AI LUI IANCU-VOTATI-VA MOTUL!

Nu cred ca Partidul Dreptatii Sociale poate fi acuzat ca ar avea legaturi cu Putin, doar din cauza denumirii! Asa cum nu are nici col. Dogaru, pregatit in “politici de aparare” prin doua cursuri absolvite in Canada! Asa cum nu are nici Fundatia pentru Democratie prin Drept, afiliata Comisiei de la Venetia, fundatie care a coordonat eforturile CNSC. Cred in schimb ca noul candidat Teodor Melescanu a rasturnat toate jocurile politice, prin simpla sa aparitie, umpland de spaima marea comunitate a “coabitantilor” pe spinarea noastra a tuturor.

Noi toti ne vrem drepturile si-l vom vota pe acela in masura sa ni le acorde ori sa ni le sustina in fata oricui, indiferent ca s-ar numi FMI, Vladimir Putin sau Joe Biden. Si vointa noastra va invinge pe 2 noiembrie! Pentru ca ne-am saturat de jocuri, de istericale si delatiuni macovee, de diversiuni cretine cu “acoperiti” - descoperiti, de promisiuni, amanari si minciuni! Avem o singura viata si, atat cat ne-a mai ramas din ea, vrem sa o traim normal! Prin urmare, oricat de atacat va fi candidatul, sau noi, vom reusi, pentru ca de data asta s-a umplut paharul! Ori dreptatea pe care o dorim pana la capat, ori “Operatiunea … Maturoiul”!

Cu stima,

Col. (r) dr. Mircea DOGARU
Presedinte fondator al SCMD si initiator al CNSC

luni, 22 septembrie 2014

"SCANDALUL TURCESCU"


ASTEPTAM RASPUNSUL SEFULUI SMG
IN “SCANDALUL TURCESCU”

- In atentia tuturor rezervistilor Romaniei –

Stimati camarazi,

In precampania, extrem de murdara, pentru prezidentialele 2014, un basescu a aruncat o piatra in balta si o suta de destepti ai media s-au bulucit s-o recupreze, impiedicandu-ne sa mai vedem padurea de copaci: faptul ca un candidat ar fi sau ar fi fost ofiter acoperit. O prostie, din moment ce unul dintre candidati de zece ani insista sa-si sustina pretentiile la pozitia suprema, prezentandu-se drept superspion al Romaniei – dl. Gheorghe Dinu, de la Constanta. Abia s-a fasait diversiunea, dupa ce media ne-a incredintat ca nici Basescu nu ar putea sa-l denunte si nici respectivul sa se autodenunte fara a comite un act de tradare si a raspunde penal, cand o diversiune si mai bizara ne-a rebulversat – Robert Turcescu, “El Basisto Maximo”, s-a autodenuntat ca ar fi ofiter acoperit DIA.

Lasand la o parte faptul ca serviciul in cauza nu se mai cheama DIA de un sfert de veac, ci DIM in cadrul DGIA sa analizam situatia.

Robert Turcescu este inapt militar, deci nu putea fi reactivat si nici avansat in rezerva. Si, totusi, in scandalul declansat in 2012 de gl. Corneliu Dobritoiu, pe atunci ministru al Apararii, pe tema acordarii abuzive de grade de colonel si general in rezerva la peste 2.500 de indivizi, din interiorul si din afara sistemului militar, a aparut, alaturi de fruntasul ajuns general, Nicolae Ontanu si numele lui Robert Turcescu in calitate de locotenent colonel. Cum decretul de avansare in gradul de general il semneaza presedintele, rezulta ca ar fi fost facut direct lt.col. de prietenul, cu handicap retroactiv, al presedintelui, amiralul Marin, in 2010, sau de urmasul acestuia la sefia SMG, dl. gl. Danila.

La vremea respectiva, am obiectat ca individul era prea tanar sa fie facut in rezerva lt.col., sugerand ca el si altii din presa basista au primit onorific gradele pentru a putea fi platiti din banii armatei pentru jigodismele la care s-au pretat in interes basist. Pentru ca astfel de indivizi sa poata fi rasplatiti, pensiile cadrelor militare au fost facute praf si rezervistii si-au inceput Golgota, cu mii de victime, neincheiata nici astazi, pentru ca dl. Victor Ponta nu-si gaseste, inca, timpul necesar pentru ca Proiectul Legii pensiilor militare de stat sa intre la vot.

Nu am crezut, insa, nici o secunda, ca respectivul Turcescu ar fi putut fi fabricat, peste noapte, ca ofiter activ acoperit al serviciilor speciale ale armatei. Pentru ca rostul unui ofiter activ acoperit sau al unui ofiter de influenta, este sa faca lobby structurii din care face parte si Tarii. Or, numitul Turcescu s-a comportat ca un isteric tradator de tara si, in mod constant, ca un dusman plin de ura al militarilor si politistilor activi si in rezerva. Cum sa accept ca serviciile armatei il platesc si il protejeaza pe propriul lor asasin? Cum sa accept ca profesionistii nostri ne sacrifica pe noi, militarii si Tara de dragul unui tiran cu zilele numarate? Si, nici astazi, nu accept, chiar daca indivizi strecurati in SCMD au acelasi comportament atacand, de ani de zile, cu furie si ura nejustificata, atat persoanele din conducerea SCMD cat si orice act, gest sau actiune a acestora, totul ducand la ideea ca se straduiesc, din ordin, sa distruga acest organism de lupta pentru drepturile militarilor si ale cetatenilor Romaniei. Inca imi place sa cred, prin urmare, ca “Scandalul Turcescu” nu este decat o noua si ordinara diversiune din arsenalul basist, vizandu-l, intr-o forma sau alta, pe perincipalul candidat! Sau, poate ca, de atata slugarnicie, in pragul despartirii de Marele Idol, sluga Turcescu a luat-o razna!

Oricare ar fi realitatea, actualul sef al SMG va trebui sa ia, oficial, o pozitie si sa apere armata, iar procuratura militara ar trebui sa se sesizeze din oficiu si sa-l ridice pe individ pentru un amplu si profesionist consult medical. Pentru inceput!

Nu pot, insa, sa nu iau in considerare in analiza faptelor si consecintele declaratiilor fostului ministru, dl. Corneliu Dobritoiu. Acesta a fost insultat public de presedintele Basescu, schimbat din functie dupa “Scandalul coloneilor”, iar Lista generalilor, care il implica direct pe presedinte, nu a mai fost niciodata prezentata. Mai mult, un scandal stupid incheiat in 2007, juridic, a fost reluat - asa-zisul proces “Case pentru generali”. Ca si in cazul Becali, cand, pentru a fi agatat acesta, cu exceptia fostului presedinte Emil Constantinescu, au fost arestati si condamnati toti membrii pe linie militara ai CSAT, acum au fost agatati 131 de generali si colonei in rezerva pentru a se lovi, direct, in fostul ministru Dobritoiu. Unsprezece cazuri au fost disjunse, separat dl. gl.(r) Mircea Chelaru, fost sef SMG, acuzat de abuz in serviciu in 2007, cand el era rezervist din 2001 si un lot de 10 fosti sefi ai SMG, ai DGIA si ai Directiilor centrale care l-au sprijinit pe Crin Antonescu in perioada interimatului si care oricum stiu prea multe.

Oricare ar fi adevarul si implicatiile, MApN trebuie sa raspunda oficial si raspunsul trebuie sa fie extrem de taios, pentru ca militarii nu pot fi facuti presul campaniei electorale.

In ceea ce-i priveste pe rezervisti, membri ai SCMD, reafirm ca asteptam pana la 1 octombrie a.c., ca dl. Victor Ponta sa se tina de cuvant, sa dea avizul pe Legea pansiilor militare de stat, aceasta sa intre in dezbatere si sa fie trimisa spre promulgare, asa cum s-a promis, pana la 7 octombrie. Intre timp, pregatim propria noastra campanie, deloc electorala, exclusiv sociala. Contrar afirmatiilor din ultimele zile, nu am semnat nimic cu nimeni, am facut doar oficiul de a transmite, membrilor SCMD si aliatilor nostri din CNSC, rugamintile de a acorda, prin semnaturi, dreptul de a candida, domnului Gheorghe Funar, senatorului Ioan Ghise si candidatului propus de Alternativa Nationala (grupare de ONG-uri si partide mici) – dl. Teodor Melescanu. Rezultatul il va decide, in opinia noastra, votul cetatenilor suprascarbiti de jocurile si prestatiile politice si doritori de intrare, in sfarsit, in normalitate dupa 25 de ani de circ.

Cu stima,

Presedintele SCMD,

Col.(r) dr. Mircea Dogaru

joi, 18 septembrie 2014

20.09.2014 - ultimul termen de predare a tabelelor cu semnaturi de sustine a candidaturii la prezidentiale a d-lui senator Ioan Ghise

Va comunic ca ultimul termen de predare/expeditie  a tabelelor cu semnaturi  la adresa Cabinet Senatorial Ioan Ghise, Brasov, str. Memorandului, nr. 33, este 20.09.2014. Altfel exista riscul ca acestea sa nu mai poata fi centralizate si predate la Biroul Electoral Central.

Prof. Ion Corbu

miercuri, 17 septembrie 2014

Felicitari SCMD!

Bucureşti, 17 septembrie 2014

Plenul Camerei Deputaţilor a aprobat miercuri abrogarea unor prevederi din Legea 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice astfel încât se elimină interdicţia cumulului pensiei cu salariul.

Propunerea legislativă pentru abrogarea unor prevederi din Legea nr.329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, care a fost respinsă de Senat în 2 septembrie, a fost adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, cu 220 de voturi pentru, 6 împotrivă şi 41 de abţineri.

Raportul comun al Comisiei de muncă şi al Comisiei de buget, pe care plenul şi l-a însuşit şi votat, prevede că eliminarea interdicţiei cumulului pensiei cu salariul se aplică în cazul angajaţilor sistemului public pentru care nivelul pensiei nete aflată în plată depăşeşte nivelul câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului aprobat în legea bugetului asigurărilor sociale de stat.

În acelaşi document se precizează că adoptarea propunerii legislative este necesară deoarece 'prin stabilirea imperativă a limitei cuantumului pensiei până la care se poate realiza cumulul cu salariul se produc discriminări, dar şi limitări ale accesului şi dreptului la muncă în sistemul public pentru persoane cu pregătire temeinică experienţă şi expertiză în anumite domenii cum ar fi apărare, ordine publică siguranţă naţională, compartimentele de protecţie a informaţiilor clasificate, departamentele de poliţie comunitară, oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară precum şi multe alte autorităţi şi instituţii publice'.

'Interdicţiile şi obligaţiile impuse de Guvernul Boc au ofertat prin limitare şi dreptul la pensie şi dreptul la muncă. Prin promisiunile pe care le-am făcut în 2012 am stabilit că vom repara aceste nedreptăţi şi, practic, susţinem acest proiect de lege în forma adoptată de comisii, deoarece esenţa legitimităţii constituţionale a restrângerii exerciţiului unui drept sau al unei libertăţi este tocmai caracterul excepţional şi temporar al acestei legi', a afirmat în plenul Camerei Deputaţilor Codrin Scutaru, secretar de stat în Ministerul Muncii.

Deputata PSD Ana Birchall a precizat că 'prin această iniţiativă legislativă, se va putea repara o nedreptate a regimului Boc - Băsescu, românii îşi vor putea completa veniturile prin cumulul pensiei cu salariul şi (...) se comite încă o măsură de dreptate socială'.

Liderul grupului PNL, George Scutaru, a anunţat că liberalii susţin propunerea, 'fiind consecvenţi în atitudinea partidului din ultimii trei ani'.

Liderul deputaţilor PDL, Tinel Gheorghe, a anunţat că grupul său se va abţine de la vot, pentru că Guvernul nu convinge că are soluţii pentru tineri iar actul normativ 'le blochează tinerilor accesul la locurile de muncă'.  
 Transmis de Cristi Ghiga,
cristighiga@yahoo.com

luni, 8 septembrie 2014

Miting in Piata Victoriei




MITING IN PIATA VICTORIEI

- in atentia celor care doresc sa participe –

Doamnelor si domnilor,

Miercuri, 10 septembrie a.c., asociatiile BNR si Romania Civica organizeaza un miting de protest in Piata Victoiei, intre orele 10.00-14.00. Se reproseaza Guvernului nerezolvarea/tergiversarea pachetului de legi promise diferitelor structuri ale Societatii Civile: piloti, diplomati, grefieri, functionari publici, militari, revolutionari, profesori, mineri, CFR-isti etc.

In ceea ce ne priveste, SCMD l-a informat pe premier ca asteptam votarea si trimiterea, spre promulgare a legilor in cauza, pana la 30 septembrie solicitand negocieri. Dupa aceasta data, vom trece la pichetarea sediilor PSD, conform solicitarii anexate.

Col.(r) dr. Mircea Dogaru,

Presedintele SCMD



duminică, 7 septembrie 2014

Comunicat extrem de important al d-lui Ioan Ghise, candidat la functia de Presedinte al Romaniei



COMUNICAT

Stimaţi voluntari şi susţinători ai candidaturii mele la funcţia de Preşedinte al României,

Vă mulţumesc foarte mult pentru sprijinul Dvs. generos pentru strangerea semnaturilor necesare candidaturii la presedintia tarii, minim 200 000 de semnaturi.
Cu tot efortul imens pe care Dvs. l-aţi depus si pentru care va sunt si va raman recunocator, pana azi, 7 sept.,  nu s-a strâns  numărul  de semnături necesar.
Examinând trendul, in mod cert, in timpul scurt ramas la dispozitie, nu sunt perspective de strangere a numărului minim de semnături prevăzut în lege pentru a putea candida.
În acest context, am primit acum doua zile, cu bucurie si onoare  propunerea   pe care ne-au făcut-o reprezentanţii Partidului Uniunea Democrată Română (UDR) care mi-au făcut surpriza să ne informeze că, de cateva săptămâni, au strâns semnături pentru mine pe listele partidului, având până acum un număr semnificativ de semnături deja strânse.
 În plus,  mi-au oferit garanţii că vor reuşi să finalizeze acţiunea de strângere semnături în timp util, 20 sept.,  şi chiar cu un plus de cca 10% peste numărul minim necesar, prevazut de lege.

În concluzie am fost nevoit să decid între:
 - a  refuza aceasta propunere,  caz în care nu pot să-mi depun candidatura din cauza imposibilităţii strângerii semnăturilor necesare într-un timp atât de scurt sau
- a accepta oferta generoasă a UDR şi a pastra şansa de a îndeplini condiţia de  număr de semnături impusa de lege.

Am ales varianta care dă şanse în continuare pentru a candida la preşedinţie.

Precizez că reprezentanţii UDR nu mi-au impus nici un fel de condiţionalitate şi în plus, m-au asigurat ca agreează şi susţin  în integralitate Proiectul meu de ţară intitulat „România Bunăstării”.
UDR adresează invitaţia tuturor voluntarilor, care doresc, sa se alăture partidului in acest efort comun.

Faţă de toate acestea, vă rugăm pe toţi aceia care m-aţi sprijinit şi care doriţi să mă sprijiniţi în continuare,  ca începând de astăzi, 7 septembrie 2014,  să abandonaţi formularele de strângere semnături care conţin menţiunea „Candidat independent” şi să descărcaţi de pe site, blog şi paginile FB noul formular promovat de UDR  pe care sa il folositi şi să mă ajutati pentru strângerea de semnături sub sigla  UDR.

Listele cu semnături vor fi trimise în continuare la adresa:
 „ cabinet senatorial Ioan Ghişe, str. Memorandului nr 33,  CP 500045,
municipiul Braşov.”

Sper în înţelegerea Dvs. si in sustinerea Dvs. pentru aceasta alegere şi vă asigur că voi depune toate eforturile pentru promovarea proiectului de ţară anuntat.

Brasov, 07.09.2014                             Cu stima si multumiri !

Prof. Ioan Ghişe senator independent. 

Nota: Sustinatii domnului Senator Ghise pot descarca formularul pentru strangere de semnaturi de aici - in  format PDF sau format JPEG.

joi, 4 septembrie 2014

Invitatie UGSR

CONFERINTA JUDETEANA DE ALEGERI
A U.G.S.R. HUNEDOARA

Doamnelor si domnilor presedinti de federatii sindicale si sindicate,

Pe data de 9 septembrie 2014, la orele 11.00, la Deva, in Sala Polivalenta a CARP Deva din str. Traian nr. 33, Uniunea Generala a Sindicatelor din Romania (UGSR) organizeaza conferinta judeteana pentru alegerea conducerilor locala si judeteana a UGSR.

Am primit, din parta domnului presedinte al UGSR, dl. Stefan Calinescu, rugamintea de a va transmite invitatia de participare, in vederea unei posibile colaborari viitoare cu CNSC, la acest eveniment.

 Va prezint, in anexa, documentele primite (clic aici pentru vizionare si descarcare in format PDF).

Cu stima,

Coordonator CNSC,

Prof.  dr. Mircea DOGARU



miercuri, 3 septembrie 2014

“MARELE” Dogaru raspunde


“MARELE” Dogaru raspunde
- In atentia intregii mass media –

Doamnelor si domnilor jurnalisti,

Deoarece  domnii politicieni continua sa fie abulici, vorbind fara sa stie despre ce,
Deoarece, in cursul zilei de ieri, 2 septembrie, s-au facut afirmatii despre negocieri ale Guvernului la Comisia de Munca a Camerei Deputatilor privind legile zise “speciale”,
Deoarece s-au facut si se fac confuzii intre demersurile privind legile zise “speciale” si un Proiect de lege reparatorie pentru piloti, grefieri, diplomati, fosti parlamentari si fosti functionari publici din Parlament si Curtea de Conturi,
Deoarece in toata aceasta ciorba parlamentara, atat politicienii cat si media ii amesteca aiurea si pe militarii rezervisti, acestia neavand nici o legatura cu respectivul proiect,
Deoarece, intr-o emisiune la Realitatea TV, de aseara, 2 septembrie, “Amiralul de Cismigiu”, Mircea Toader, colegul de tinerete nebunatica  al lui Traian Basescu, si-a permis sa politizeze haosul intrebandu-se ce face MARELE Dogaru in aceasta situatie cand constata ca a fost pacalit de Ponta, imi iau permisiunea sa raspund, facand si putina ordine in chestiunea legilor “speciale”:
  • Spre stiinta tovarasului Toader, cel care a mai aratat odata cu degetul aiurea, facand sa treaca o lege de reducere a TVA in folosul cetateanului, pe 2 septembrie nu s-au respins legile “speciale” in Senat pentru ca nu a fost vorba despre ele. S-a respins Proiectul legislativ nr. 951/11 dec.2013, inregistrat la Camera Deputatilor (camera decizionala) de 12 senatori si deputati PSD si trimis la Senat, unde a fost inregistrat cu nr. L209/2014. Este un proiect de lege repartorie pentru fostii detinatori civili de legi organice zise “speciale” care nu are nici o legatura cu militarii;
  • Proiectul respins prevedea, nu revenirea la vreo lege “speciala”, ci intoarcerea in cuantum a pensiilor celor mai sus numiti la situatia din august 2010;
  • Proiectul respins era, aproape, un “copy – paste” al Legii reparatorii nr. 241 pentru militarii rezervisti, promulgata anul trecut in 30 iulie, cu aplicare de la 1 octombrie 2013. Prin urmare, “MARELE” Dogaru isi primeste pensia din 2010 de un an de zile pentru ca nimeni nu a avut curajul sa traga in piept 159.000 de rezervisti, dar trebuie sa se declare multumit ca traieste in 2014, cu pensia din 2010. La fel in 2020, 2030 etc., daca mai apuca, fiind tot “asistat social”. SCMD este, prin urmare, singura forta sindicala din Romania care a fortat USL sa-si respecte, macar partial, una dintre promisiunile facute;
  • Deoarece reparatia pentru miltari este incompleta, SCMD lupta pentru promulgarea Legii pensiilor militare de stat, care sa readuca militarilor toate drepturile statutare rapite de alde Basescu, Boc, Seitan, Toader, Roberta Anastase, in conformitate cu Tratatul de aderare la NATO. Proiectul se afla la Comisia de Munca a Camerei Deputatilor avand toate avizele si asteptand doar semnatura domnului Ponta, adica avizul Guvernului, pentru a fi trimis in procedura de vot. Este motivul pentru care s-a deplasat, ieri, la Camera Deputatilor, ministrul muncii, fapt confirmat in dialogul pe care     l-am avut, in direct, cu presedintele respectivei comisii, la orele 11.30, la RTV.
  • In ceea ce priveste, nu legile zise “speciale”, cum bat campii politicienii, ci Proiectul legii reparatorii pentru Iovan si colegii lui, pentru diplomati, grefieri etc. acesta a avut avize favorabile de la toate comisiile si a intrat in dezbatere numai dupa ce Guvernul, sub presiunea mediatica a SCMD, a trebuit sa renunte la minciuna ca FMI s-ar opune asa ziselor legi “speciale” si sa admita, prin vocea domnului Ponta, ca, abrogate retroactiv, in dispretul oricarui principiu de drept, de regimul Basescu, acestea vor reveni din 2015;
  • Toate grupurile parlamentare din Senat s-au consultat si au intrat in sala cu hotararea ferma de a trece proiectul ca formalitate care ar fi facut dreptate unui numar infim de persoane (cca 4000). Cand s-a trecut la vot, in lipsa domnului Ponta aflat in vizita in China, tata socru, Ilie Sirbu, s-a ridicat insa, ca odinioara Mircea Toader (cu diferenta ca, spre deosebire de Toader, el stia bine ce face) si a aratat cu degetul “semnul mortii”. Drept urmare, PSD a votat impotriva. Asa a fost respins proiectul legii reparatorii pentru Iovan. Dar mai exista o sansa – votul pozitiv al Camerei Deputatilor, care este camera decizionala.
Din nenorocire, elanul raspopitului a atins si Proiectul de lege nr. 317/2014 privind abrogarea unor prevederi din Legea nr. 329/2009, adica a dreptului constitutional la munca neingradita pentru pensionari. Si acesta va depinde de votul Camerei Deputatilor. Acelasi individ se opune OUG reparatorii pentru revolutionari, care depinde, exclusiv, de Victor Ponta.

Drept urmare, asa cum am anuntat, rezervistii asteapta ca in luna septembrie sa fie trimis spre promulgare proiectul Legii pensiilor militare de stat, care ne reacorda statutul de militari in rezerva cu toate drepturile, de la solda de rezervist, grupele specifice de munca, la tratament medical gratuit in spitalele si policlinicile noastre si cu abrogarea celor 7 legi contradictoriii, sub incidenta carora ne aflam astazi, retragandu-ni-se stigmatul de “asistat social”. De asemenea, promulgarea legii care sa ne dea dreptul la munca neconditionat pana la varsta 65 de ani, promis noua, ca si primul proiect, inca din octombrie 2011, fie sub forma de OUG, fie sub forma de lege.

In caz contrar, am anuntat ca vom picheta sediile PSD pe termen nelimitat, incepand cu 1 octombrie 2014. Asta nu inseamna ca uitam frauda parlamentara a Robertei Anastase si crimele comise impotriva noastra de regimul Basescu-Boc. Indiferent de apartenenta politica (pe care si-o schimba, oricum, mai des decat ciorapii), politicienii nostri au in ochii electoratului aceleasi “calitati”: lipsa de competenta si de caracter, lacomie, fariseism, hotie, egocentrism, rupere de realitate etc.

Doamnelor si domnilor jurnalisti,

Va adresez, respectuos, rugamintea de a lua in considerare faptul ca, intr-un viitor material va voi pune la dispozitie intreaga documentatie despre pensii, indemnizatii si ajutoare sociale, categorii in mod voit confundate si despre incalcarea cu buna stiinta, de catre regimul Basescu, incalcare asumata si de actualul regim mixt, a tuturor principiilor de drept, a Constitutiei Romaniei si a legislatiei europene in privinta tuturor categoriilor de pensii, militare si civile, in scopul continuarii genocidului la adresa pensionarilor, enuntat de Emil Boc in cadrul programului de guvernare prin sintagma “parasirea pe cale naturala a sistemului”.

Cu stima,

Col.(r) dr. Mircea Dogaru,
Presedintele SCMD


luni, 1 septembrie 2014

DELIRIUM TREMENS sau Jocul irational de-a razboiul

DELIRIUM TREMENS
sau
Jocul irational de-a razboiul
- in atentia tuturor militarilor Romaniei care mai pun Patria deasupra ambitiilor si intereselor personale –

De doua luni de zile informam media despre extrem de periculosul joc basist legat de evenimentele din Ucraina, sub titlul “Dupa noi potopul <in varianta Basescu>”.

Am prezentat provocarile irationale ale presedintelui Romaniei la adresa lui Putin, indemnurile belicoase, lansate liderilor mondiali, de interventie in Ucraina, foarte asemanatoare cu atitudinea lui Ceausescu din 1989, care ii tragea de urechi si pe Gorbaciov si pe Bush, ca sa le explice el cum devine cazul cu democratia. Si declaratiile categorice ale liderilor NATO si UE ca nimeni nu vrea razboi in Ucraina si nu va interveni militar in Ucraina.

Am prezentat interesul special pe care natiune romana ar trebui sa-l aibe, ca si polonezii si lituanienii, fata de Ucraina: faptul ca aceasta este o inventie statala si etnostatala a serviciilor de spionaj germano-austro-ungare din 1894, preluata si utilizata de sovietici dupa 1917. Ca in aceasta constructie au fost incluse, rand pe rand, teritorii romanesti rapite, de Rusia in ultimii 250 de ani, Romaniei statale sau preluate de la alti latrones gentium (Imperiul Romano-German, apoi Austro-Ungaria): tinutul de “la Margine” (u Craina) dintre Bug si Nipru, Transnistria istorica (Bug-Nistru), aproape jumatate din asazisa Basarabie, inclusa de rusi, la 2 august 1940, in “Ucraina”, Herta, partea de Nord al Moldovei, botezata de nemti “Bucovina”, Pocutia, cea mai mare parte a Maramuresului istoric si fostele voievodate de Ugocea si Bereg (Transcarpatia). Ca sa nu mai vorbim de tinuturile romanesti din intreaga Podolie, de fostii romani galitieni si de Tara Romanilor (Volhinia), voievodat in cadrul Uniunii Polono-Lituaniene, rapita de rusi, in 1792 si transformata in gubernie. Circa 200.000 de km2 de pamant romanesc rapiti in ultimii 250 de ani, cu milioane de romani aflati in diferite stadii de deznationalizare, sub numele de romani, voloki, volohi loscarini, moldoveni sau …..”poporul Radio Romania Actualitati”. Interesul nostru ar cere sa luptam pentru drepturile la existenta romaneasca in conformitate cu normele europene ale acestor frati pe care, in ultimii 70 de ani, i-a abandonat si Dumnezeu si statul roman.

Tot interesul nostru ar cere sa facem ce-au facut Tarile Baltice, ungurii, nemtii, polonezii etc. – sa dezvoltam relatiile economice cu Rusia, a carei imensa piata ar putea inghiti exporturile noastre, revitalizandu-ne industria. Interesul nostru ar fi sa importam gazul rusesc direct de la rusi, nu prin intermediul germanilor, ca sa-l platim de 3 ori mai scump decat bulgarii sau ungurii. Traian Basescu a decis, insa, altfel. A refuzat sa treaca gazoductul South Stream pe la noi, ceea ce ne produce o paguba de 4 mld. Euro/an si a lansat o ampla campanie de acuze si invenctive asupra lui Vladimir Putin, cu grave consecinte economice si de securitate si pentru Romania si pentru asazisa Republica Moldova. Nici macar globalistii (neoconservatorii sau marxistii trotskisti), in frunte cu Joe Biden si John Kerry, nu au indraznit sa ceara  ceea ce a cerut el, la 29 august a.c.: intrarea flotei aliate in Marea Neagra, deoarece “navele pot descuraja ideile unui bolnav care crede ca poate reface zonele de influenta ale URSS”. Daca tot recurge la propaganda imbecila despre comunismul care n-a existat niciodata, nici macar in URSS, pentru ca abia acum se instaleaza pe mapamond, asa cum a prezis Marx, sa ne spuna domnul presedinte care este diferenta, din punct de vedere teritorial, in cm2, intre fosta URSS si fostul Imperiu Tarist! Fiindca tarii rusi au furat teritoriile, sovieticii doar le-au pastrat sub lozinca socialismului. Pe sleau, Basescu cere sanctiuni “in sectoarele energetic si militar”. Pentru inceput, emite noul Geniu al Carpatilor, “Pozitia mea, maine, (sambata 30 august a.c.n.n.), la Consiliul European, va fi indreptata spre sprijinul Ucrainei, cu armament cu care sa poata face fata agresiunii Rusiei, agresiune materializata in asanumitul razboi hibrid”.

Nu ne obosim sa-i raspundem noi, pentru ca pe o ureche ii intra si pe alta ii iese. Si asa ne crapa obrazul de rusine ca presedintele Romaniei habar nu are ce inseamna NATO si UE si cu ce se mananca ele. Oferim cinstea de a-i raspunde premierului Finlandei, Alexander Stubb, care a declarat: “Este imposibil! O astfel de sustinere nu poate fi acordata de NATO, intrucat, dupa cum este cunoscut  (mai putin de Basescu – n.n.), aceasta nu poate oferi asistenta decat membrilor sai. In ceea ce priveste UE, aceasta nu dispune de resurse pentru a oferi un ajutor, de acest fel, Ucrainei”.

De cinci ani de zile, diversionistii basisti ne ametesc de cap cu iluzia ca gaura neagra numita Deveselu ne apara, ca NATO se va bate in locul nostru, la o adica, in timp ce noi vom juca barbuncul, la petrecerile lui Bercea Mondialul. Chiar daca Obama, de la Washington sau George Friedman, venit special la Bucuresti, ne spun: NATO nu va apara, daca nu va aparati singuri. De ce v-ati distrus armata? De ce v-ati distrus industria? Spre edificare, pentru a demonstra ca presedintele Romanie este singurul cap infierbantat care provoaca la razboi, va prezentam alaturat sinteza serviciilor de specialitate americane, publicata la 15 august 2014, in prestigioasa revista Forbes, sub titlul: “7 Motive pentru care America nu va face niciodata razboi pentru Ucraina.” Chiar daca “Rusia continua sa ocupe regiunea Crimeea a Ucrainei sau decide sa ocupe toata Ucraina!”  Motivele ar fi: 1. Rusia este o superputere nucleara; 2. Rusia are o armata puternica; 3. Ucraina este aproape de Rusia (intre Kiev si Moscova sunt 500 de mile, in timp  ce intre Kiev si New York sunt 5000); 4. Armata SUA este obosita dupa aproape 13 ani de razboi in Iraq si Afganistan; 5. SUA nu are multe trupe de trimis; 6. Poporul american este obosit; 7. Aliatii americanilor sunt obositi.

Redam materialul in original, pentru ca militarii romani sa analizeze, sa inceapa sa gandeasca si sa decida.
Daca nimeni nu vrea razboi, de ce tot agita securea acestuia presedintele Romaniei, bazaind ca musca in “pupa” calului? Pentru ca, in baza Art.92, Al.2 din Constitutia Romaniei, presedintele poate declara mobilizarea partiala sau totala a fortelor armate, informand, ulterior, dupa 5 zile, “in cazuri exceptionale”, Parlamentul. La fel, in caz de agresiune armata. Aceste prerogative sunt intarite de Art.93, Al.1 al Constitutiei, care mai prevede ca, in caz de razboi sau de catastrofa, cu alte cuvinte cand se declara starea de necesitate sau mobilizare, “mandatul presedintelui poate fi prelungit”.

Asadar, Traian Basescu, pentru ca a distrus, economic, Romania, i-a distrus imaginea in exterior, a distrus, prin legile aberante impuse, toate categoriile socio-profesionale si de varsta, incepand cu militarii, rezultatul fiind disparitia prematura a zeci de mii de romani, prin sinucideri, atacuri cerebrale sau de miocard, de frica a ceea ce-l asteapta, ar face orice ca sa pastreze puterea, inclusiv sa mimeze o agresiune externa sau ….. interna. Pentru ca, in lipsa rascoalei Transnistriei, care intarzie, poate apela la aliatii sai unguri, care se autovopsesc in defuncti “maghiari”, “secui”, “ceangai”, sa puna de o autonomie in interior, numai ca alegerile prezidentiale sa se amane sine die. Intre timp, sprijina inscrierea la prezidentiale numai a indivizilor cu bube in cap si dosare penale. Fara exceptie, toti cei care s-au inscris, pana acum, sunt santajabili, astfel incat Basescu va putea lansa in turul II, pe baza “Coabitarii”, inca in vigoare, in locul cuplului Ponta-Tariceanu, previzionat de PSD, cuplul Ponta-Udrea. O avea in vedere si vreun nou Razboi Troian pentru actuala Elena?
Orice candidat normal este neavenit! Spre pilda, daca Ponta se retrage (si Ponta a anuntat ca nu va candida niciodata impotriva lui Crin Antonescu), PC va propune un candidat propriu. Din lipsa de alti candidati, PSD l-ar sustine pe acesta care, cu cea mai mare probabilitate, ar putea fi senatorul Dumitru Pelican. Drept urmare, dupa ce senatorul in cauza a avut o iesire extrem de dura la adresa Elenei Udrea, la RTV, joi, 28 august a.c., a doua zi, cand se stia ca va pleca la Mangalia, la o activitate de partid, a trecut pe langa moarte. Toate cele cinci prezoane de la roata stanga a masinii personale i-au fost desfacute, concluzia specialistilor din Interne fiind, fara dubii – tentativa de asasinat.

In concluzie, sfarsitul hegemoniei basiste este atat de cumplit incat poate fi, de dragul ambitiilor unei singure persoane, nu sfarsitul independentei si integritatii Romaniei ci insasi sfarsitul Romaniei ca stat, popor si natiune. Poate ca a venit, asadar, timpul, militari ai Romaniei, sa analizati profesionist evenimentele, sa explicati natiunii ce se intampla si sa o orientati, in mod democratic, in baza Art.118, Al.1 al Constitutiei, spre solutiile democratice de iesire din criza, ce se impun.

Col.(r) dr. Mircea DOGARU,

Presedintele SCMD