Tradarea interesului national

 Incredibila acțiune de manipulare a opiniei publice operată cu o totală nemernicie de mulți dintre politicienii români și de o mare parte a mass-mediei centrale are ca scop mascarea adevărului despre proiectul de la Roșia Montană, un proiect pe care aceste nevertebrate vor cu orice preț să ni-l bage pe gât. 

 

Adevărul este însă ușor de decelat și pune în evidență atât prostituția intelectuală pe care o practică mulți dintre jurnaliști, cât și ticăloșia cronică a clasei politice românești, cu puține excepții...

Haideți să analizăm, pe rând, toate aspectele implicate:

1. Prima trădare economică - redevența

Această "mare afacere", prezentată într-un mod agresiv ca fiind de interes național, aduce statului român o redevență de 6% (până acum o lună era de 4%!!!!!). Asta înseamnă că restul de 94% este al firmei Gold Corporation. Cum poate fi un proiect de interes național atâta vreme cât redevența pentru noi este de doar 6%? Atenție! Vorbim despre ceva ce este al românilor, pentru care canadienii (sau cine o fi în spatele RMGC) nu au făcut nimic ca să apară în pământul românesc! Un CEVA pe care statul român l-ar fi putut exploata singur, fără să dea nimănui nimic... Putea fi de interes național, din punct de vedere economic, dacă statul român avea 70 sau 80% redevență. Chiar și în această situație, RMGC ar fi trebuit să spună mulțumesc că poate exploata zona! Simplul fapt că s-a negociat în acest fel arată că cei care au făcut-o au trădat interesul național.

Dar eu mă întreb: dacă statul român împrumută în neștire miliarde de euro de la FMI, ca să plătească pensii și salarii la bugetari, de ce nu împrumută bani și pentru a deschide minele de aur și alte metale prețioase pe care să le exploateze în toatalitate spre interesul național? Pentru că marionetele care ne conduc răspund cu "Să trăiți, am înțeles!" telefoanelor care se dau de la Washington sau Moscova, de la Bruxelles sau Tel Aviv. Pentru că, dacă obiectivul este aducerea României în faliment și pierderea suveranității, atunci trebuie să devenim din ce în ce mai îndatorați și să ne lipsim de tot mai multe dintre resursele care ne-ar permite să ne plătim aceste datorii!!! Gândiți-vă cu atenție la acest lucru, pentru că exact asta se face!

2. A doua trădare economică - restul de metale rare despre care nu se vorbește

Iată ce ne spune, cu toată responsabilitatea, fostul inginer geolog șef de la Roșia Montană, Aurel Sântimbrean, un om care a lucrat vreme de 20 de ani acolo și care cunoaște cel mai bine zăcământul: "Într-un document întocmit de un grup de profesori de la ASE – București se spune, pe calcule, nu pe povești, că valoarea celorlalte metale rare de la Roșia Montană e mai mare de patru ori decît valoarea aurului și argintului de acolo." (vedeți aici întreg interviul lui Aurel Sântimbrean: http://www.kmkz.ro/de-pe-teren/interviu-dezvaluiri/aurel-santimbrean/ )Uau! Adică acolo, la Roșia Montană, avem, în afara celor 300 de tone de aur și a celor 1.600 de tone de argint, alte metale rare cu o valoare de 4 ori mai mare decât aurul și argintul, la un loc! Ca să vezi!

În continuare, Aurel Sântimbrean mai spune că: "Din anumite informații, în contractul de concesiune secretizat se spune că orice metal în plus recuperat intră în beneficiul celui care exploatează zăcămîntul." Curat în interesul național!...

Dacă raportăm beneficiile statului român la întrega bogăție de la Roșia Montană ne vom lua cu mâinile de cap pentru că în această situație în care avem redevență doar pentru aur și argint dar nu primim nimic pentru celelalte metale rare, înseamnă că statul român (ADICĂ NOI) primește în mod real doar 1,2% (unu virgulă doi la sută) din toate boțățiile noastre de la Roșia Montană! Iată că, prin acest proiect ticălos, ceea ce nu au reușit romanii să ne fure acum 2.000 de ani, ceea ce nu au reușit austriecii și ungurii să ia de la Roșia Montană cu forța mai târziu, este cedat în mod iresponsabil și criminal, de bună voie! Este de necrezut, până unde merge această ticăloșie. De aceea vă spun că trădarea este uriașă și toți cei care o comit sau sunt complici la comiterea ei vor trebui să răspundă penal într-o bună zi!

Iată, în continuare, ce se mai găsește în munții de la Roșia Montană, conform analizelor tehnice făcute de fostul inginer geolog șef de la Roșia Montană: "Aș vrea să vă dau doar niște date, pe care le am și în față. În 1970, uzina de la Baia Mare a extras din concentratele noastre: seleniu, indiu, galiu. În 1962, Icechim din București, evidențiează prezența germaniului, 20 de grame pe tona de minereu. În 1973 am recoltat din cariera din muntele Cetate o probă de 350 kilograme de zăcămînt și am trimis-o la analiză la Institutul de Cercetări din Baia Mare. Vreau să vă prezint cîteva din metalele identificate: aur – 1,5 grame pe tonă, argint – 11, 7 grame pe tonă, arseniu – 5000 grame pe tonă, titan – 1000 grame pe tonă, molibden – 10 grame pe tonă, vanadiu – 2500 grame pe tonă, nichel – 30 de grame pe tonă, crom – 50 grame pe tonă, cobalt – 30 grame pe tonă, galiu – 300 grame pe tonă. Aceste probe și rezultate se află în documentația pe care RMCG-ul a cumpărat-o de la Agenția Națională de Resurse Minerale." Fără comentarii...

3. Manipularea cu roșienii lipsiți de resurse materiale pentru care acest proiect este o salvare

 Așa după cum ați putut vedea, RMGC a cucerit piața media centrală cu reclame și mesaje care vorbesc despre cât de necesar este acest proiect pentru locuitorii de la Roșia Montană. În același timp, mercenarii din presă încearcă să "transforme" proiectul de aici într-unul de interes local, față de care nu ar trebui să se exprime oamenii din alte colțuri ale țării. Ei bine, miza este una națională! Pentru cei de la Roșia Montană este o mare păcăleală pentru că, după cei 2 ani în care se va pregăti exploatarea, și pentru care vor fi angajați 2-3000 de oameni, din al treilea an vor mai rămâne doar 600 de angajați. Și chiar și dintre aceștia vor fi mulți tehnicieni aduși din altă parte, așa că roșienii vor mai rămâne cu 3-400 de locuri de muncă. Iar după încă câțiva ani de exploatare intensivă? - Deșertul, lacul cu cianuri, contaminarea, distrugerea patrimoniului cultural de la Roșia Montană, răpirea șansei de a transforma acest spațiu într-un obiectiv turistic care le-ar aduce roșienilor beneficii pentru generații. Merită? Evident că nu! Cu toate acestea, necesitatea stringentă a unui câștig material și ignoranța unor oameni simpli îi transformă pe mulți dintre locuitorii de la Roșia Montană într-o masă de manevră, în niște sinucigași...

4. Consecințele ecologice

 Multe mi-a fost dat să aud în viață dar părerea unor așa-ziși specialiști care pretindeau că lacul de cianuri va fi atât de bine purificat încât ai putea bea și apă din el, m-a cutremurat!... Incredibil! Păi, atunci, de ce să mai facă un lac de decantare? Să îi dea drumul cianurii direct în mediu. Ba mai mult, toți cei care susțin proiectul să bea apă, ei și cu familiile lor, doar din această sursă. Să facem o linie de apă cu cianuri pentru politicienii și jurnaliștii care pretind că nu e niciun pericol ecologic...

Oameni buni, un lac de cianuri este un lac de cianuri. Vom rămâne cu el în brațe până la moartea copiilor noștri și chiar și după aceea. Un lac de cianuri este un pericol permanent, el trebuie întreținut mereu. Asta presupune cheltuieli extrem de mari. Cheltuieli pe care le vom suporta în cea mai mare parte noi și generațiile de după noi, pentru multă vreme. Și totul pentru 6% redevență sau 1,2% redevență, dacă luăm în calcul și restul bogățiilor de la Roșia Montană.

Un lac de cianuri poate fi pus în mișcare de un cutremur puternic, de un bombardament într-un posibil război viitor... Este o bombă ecologică care, cândva, poate să producă un dezastru de proporții apocaliptice. Merită oare? Nu, nu merită să ne expunem unui asemenea risc nici măcar dacă statul român ar exploata în mod exclusiv aceste zăcăminte. Există și alte metode. Sigur, poate nu sunt atât de rapide ca să satisfacă rapacitate celor care vor să pună mână cât mai repede pe aur, argint și celelate bogății...

5. Consecințele culturale

Roșia Montană este locul de unde dacii au adus aurul la lumină, acel aur care a salvat Imperiul Roman de la colapsul economic. Minele de la Roșia Montană sunt cele care au fost exploatate apoi de Imperiul Roman, cele care i-au permis să o ducă în bunăstare aproape 200 de ani. Acest patrimoniu, ca și povestea antică ce îl însoțește, este demn de a intra în Patrimoniul Unesco, poate fi un obiectiv turistic capabil să rezolve toate problemele economice ale roșienilor, pentru generații. A-l distruge este o crimă!

Iată că există soluția la manipularea grosolană care invocă necesitățile materiale ale minerilor din Apuseni - transformarea Roșiei Montane într-un obiectiv turistic. De ce autoritățile locale nu îl valorifică? Păi, după o pritenie atât de lungă cu corporația, cum să mai dea înapoi, nu?

6. Concluzii

Trădarea este evidentă, este dincolo de orice discuție! Din nefericire, trădarea este generală - ni s-a distrus industria și agricultura, ni s-a distrus educația și sistemul de sănătate, ni s-au înstrăinat resursele...

În concluzie, constatăm cu tristețe, cu furie, cu frustrare că:

- Trăim într-o țară bogată, dar românii sunt săraci

- Avem un potențial turistic fantastic, dar el nu este exploatat în interesul nostru

- Avem o istorie extraordinară, dar ea ne este furată, ascunsă, distrusă

- Avem resurse naturale uriașe dar ele nu mai sunt ale noastre, au fost date pe nimic

- Avem tineri geniali care câștigă aurul la olimpiade sau la concursurile de inventică, dar ei nu își pot atinge potențialul în România și pleacă peste hotare

Și totuși, nu e nimeni responsabil pentru asta?!

Pe ecranele televizoarelor ticăloșii încă vor să ne dea lecții de economie, de educație, de morală, de patrotism - ei, cei care au îngenuncheat România! Până când, însă?

Oameni buni, România este sub ocupație de peste 20 de ani, de aceea se întâmplă ceea ce se întâmplă. Gândiți-vă: o armată de incompetenți nu ar fi putut produce un asemenea dezastru. Pentru că dacă acei incompetenți ar fi avut un dram de onoare, de patriotism, am fi stat mai bine decât acum. Nu s-ar fi priceput ei foarte mult, dar nici nu ne-ar fi vândut pe nimic! Vorbim însă de o armată de trădători, de alogeni în trup sau în spirit, care par să aibă mandat să pună România pe butuci, să o ducă spre faliment și pierderea suveranității. Până la transformarea țării noastre într-o colonie totală nu mai este mult... Timpul este scurt și doar o trezire a conștiinței naționale mai poate salva situația.

Așa că, române, eu îți spun: ieși și apără viitorul tău și al copiilor tăi! Spune NU trădării, minciunii, distrugerii economice și spirituale a neamului nostru. Fă-o acum! Vino în stradă și apără Roșia Montană, oriude te-ai afla! Aceasta este scânteia... Împreună putem reuși!

Raspuns lichelelor

In atentia tuturor membrilor SCMD si CNSC

Circula pe internet materialul transmis spre publicare ziarelor basiste, spatamana trecuta, si care  nu s-a  publicat, pentru ca respectivii jurnalisti, fiind  profesionisti, au considerat ca diversiunea este prea gogonata si mi l-au prezentat. Urmare a fost articolul meu, trimis dumneavoastra si intregii prese, sub numele de “Raspuns anticipat”. In disperare de cauza, lichelele, probabil interne, au gasit aceasta modalitate de a-l populariza, spre deplina satisfactie a comandantului suprem, care mai are ca dusmani declarati public, in acest an, pe colonelul Dogaru cel “provenit din agricultura” si SCMD-ul.

Lichelele au, insa, memorie scurta. Falsul in cauza a mai fost utilizat in 2010 si a fost prezentat de subsemnatul la Consiliul National al Reprezentantilor al SCMD ca proba de  diversiune. La data aceea avea si o semnatura, pe care nu o dezvaluim, pentru ca nu vrem sa facem propaganda cui nu merita. Putem spune ca apartine unui mare ratat (ratat ca legionar, ca securist, ca popa si ca jurnalist), care s-a tinut 20 de ani, erijandu-se in mare patriot, de fundul numitilor Mihai Ungheanu si Mircea Dogaru. Ajuns la 50 de ani, a constatat ca a ramas un paria in uniforma lui Fidel Castro, ca generatiile tinere nu dau doi bani pe el si ca-i e foame. Drept care s-a vandut Puterii basiste si a inceput sa manance….

Astazi, lichelele au dezgropat mizeria in cauza, mizand pe calitatea memoriei de a uita si incearca sa destabilizeze SCMD, care a obtinut o prima victorie legislativa si este pe cale de a obtine revenirea rezervistilor, actulmente inca “asistati social”, la statutul de militari in rezerva.

Ipochimenul isi incepea materialul cu fraza “In cursul anului 1989, cand activa ca istoric militar in cadrul CSCITM…”, desi stia foarte bine ca numitul Dogaru era detasat in economie de mai mult de un an, fiind angajat al Ministerului Transporturilor, la TAROM. Stia, deoarece incercase sa-l faca pe acelasi Dogaru superspion la Viena, cand i s-a transmis informatia, nu numai ca acesta  a vazut Viena doar pe harta, dar a sfarsit prin a fi anchetat de Directia a IV-a Contrainformatii ca “tradator al istoriografiei nationale”. Anchetat din ordinul lui Ilie Ceausescu, la care a fost lucrat de lichelele de atunci, lichele care, astazi, sunt si generali si mari politicieni si mari europeni. Actualele lichele considera, probabil, ca este o idee buna de a parveni pe o cale batatorita, adica pe spinarea aceluiasi Dogaru.

Prin urmare, spun lichelele, respectivul Dogaru a fost cooptat in ’89 exact de Directia care-l ancheta si din ghearele careia l-au scapat evenimentele din Decembrie. Oricum, respectivul habar n-are cine este numitul Cernomaz, pe care i l-a pus in carca autorul foarte, foarte negru al falsului in cauza (care a provocat specialistilor din SCMD hohote de ras, la vederea zgarieturilor de pisica puse in loc de semnaturi), el neauzind decat de unul Cernomirdin. In martie ’90, acelasi Dogaru a reusit, alaturi de 11 fosti colegi, cu sprijinul gl. Costache Codresu, sa reinfiinteze, nu CSCITM, ci o structura de cercetare stiintifica in domeniul istoriei militare, in cadrul unei nou infiintate Directii a MApN (DSCOSPIM) si asa mai departe. Mai retin doar ideea ca am fost pregatit de nu stiu cine, intr-o asazisa operatiune “Sindicatul”, pe vremea cand armata nu avea nici o treaba cu sindicatele si nimanui nu-i trecea prin cap, nici macar mie, ca ar putea exista un sindicat al cadrelor active sau in rezerva. Ai dracului securisti, ce vizionari erau, ca au reusit sa ma infiltreze intr-o structura pe care aveam s-o inventez cu multi ani mai tarziu! Abia pe parcursul anului 2007, am fost convins treptat, pe baza de documente ale UE, de catre lideri unui sindicat al revolutionarilor, ca in toate tarile civilizate europene exista sindicate ale militarilor. Cu mare greutate am reusit sa conving un grup de prieteni si cu si mai mare greutate sa infiintam SCMD legal, in 18 august 2009. A fost o victorie de  proportii, deoarece pentru prima data in istorie au venit sa lupte, alaturi, umar la umar, pentru drepturile lor si ale natiunii, pentru independenta si unitatea statului, militari proveniti din toate structurile Sistemului National de Aparare, inclusiv din serviciile de informatii sau contrainformatii, spionaj sau contraspionaj. In aceste conditii, ce importanta ar avea faptul ca SCMD a fost intemeiat, nu de infanteristul Dogaru, cercetator stiintific si profesor de istorie militara, ci de spionul Richard Sorge?

Sindicatul a luat atitudine impotriva tradatorilor Pacepa si Raceanu, impotriva actiunilor secesioniste ale UDMR, pentru apararea dreptului la recunostinta al eroilor din razboiul nistrean si al revolutionarilor in randul carora se regasesc sute de militari, pentru recunoasterea ca romani a fratilor sud dunareni, etc. La initiativa aceluiasi Dogaru, sindicatul a dat lovituri dure Regimului Basist in razboiul declansat impotriva militarilor, sprijinind lupta pentru drepturi a tuturor categoriilor socio-profesionale si de varsta din Romania, ai caror reprezentanti i s-au aliat in cadrul CNSC, conturand astfel impresionanta masa de vot ce a adus victoria zdrobitoare a USL in alegeri si la Referendum. Ori asta, Basescu nu poate tolera. Loviturile    s-au succedat si se succed cu maxima intensitate impotriva conducerii SCMD, pe principiul “Nu iese fum fara foc”!

SCMD a luptat si lupta in primul rand, asa cum prevede statutul, pentru drepturile rezervistilor “in integrum” rapite. Fara aceasta lupta si fara victoriile obtinute de SCMD, ganditi-va care ar fi fost soarta militarilor in prezent si in viitor. Indeosebi aparitia, cu mari eforturi, a Legii 241/2013, care ar fi lasat cu totul fara venituri pe acest an, pe toti rezervistii, l-a suparat rau pe presedinte, caruia promulgarea i-a fost smulsa in extremis!

 La ora actuala, asadar, SCMD continua sa lupte pentru atingerea obiectivelor sale din cadrul programului CNSC, vizand recuperarea prin lege a drepturilor rapite si a statutului de militar in rezerva. Toate eforturile celor ce actioneaza din ordin, ca si ale lichelelor care actioneaza din jigodism nativ, se indreapta prin urmare, spre destabilizarea SCMD si inlaturarea actualei conduceri. Mai nou, lichelele se adreseaza, nu numai SCMD, ci si …..CNSC. Cam cine sunt acestea? Un fost ofiter acoperit in portul Constanta, unde a devenit pe vremuri amic de sprit cu Basescu si de unde, cunoscand cateva idiomuri locale a fost propulsat spre activitati externe. Astazi, ca fost “acoperit”, intre timp depistat, intr-una din fililalele noastre de provincie, se considera mare geniu literar, artistic si politic si ne uraste pentru ca i-am stopat prezumtiva accedere la statutul de parlamentar, incheind acorduri cu USL-ul in 2011 si 2012 si nu cu un partid de trei lulele, adica format din trei utopici, care au “rezolvarea” tuturor problemelor Romaniei la degetul mic.

Spre stiinta tuturor, numitul Dogaru, inainte de a infiinta sindicatul a infiintat zeci de ONG-uri si ziare, spre exemplu in 2000/2001 ziarul “Interesul National”. Dar nu s-a incurcat cu oricine, avand mare grija in selectarea colaboratorilor. Tot numitul Dogaru a produs pe ideea nationala, zeci de volume de istorie si emisiuni radio-tv de notorietate, fiind poate, cel mai cunoscut dintre militari, inainte de infiintarea sindicatului, inclusiv pentru scandalurile provocate de demascarea unui fost ministru adjunct al apararii in 1991 si a presedintelui Romaniei in 1998.

 Un al doilea ipochimen a trait o viata intreaga sub papucul ma-sii si cand aceasta a decedat - Dumnezeu s-o odihneasca! - in loc sa se interneze la un spital pentru maniaco-depresivi, si-a tras calculator acasa, si-a descoperit legaturi la “Ziua Veche”, unde l-a cunoscut inclusiv pe autorul celebrului fals si inunda site-urile cu atacuri la adresa mea si a altor lideri, din ziua intrarii dumisale in Sindicat, gest pe care nu l-a obligat nimeni sa-l faca.

Intr-o societate ticalosita este normal sa existe uscaturi si printre rezervisti, in special in randul celor promovati, candva, pe nemerit in functii, pentru slugarnicie si turnatorii, ei nefiind buni in ochii micilor satrapi de dinainte de 1989, decat sa-i inspaimante cu recurgerea la regulamentele discipinei militare pe militarii care munceau si aveau initiative. Deasemena, intr-o societate bolnava, este normal sa existe indivizi cu afectiuni psihice peste tot, inclusiv printre rezervisti. Si este normal ca un regim tiranic, dictatorial, sa-si infiltreze diversionistii peste tot, nu numai in SCMD, ci si in toate structurile CNSC.

De ce lichele interne au reactivat pe final de 2013 o diversiune din 2010?

Pentru ca lunile octombrie si noiembrie sunt decisive pentru reobtinerea de catre SCMD, in folosul tuturor rezervistilor, a drepturilor, abuziv rapite, de catre Regimul Basescu.

Pentru ca se apropie lucrarile Consiliului National al Reprezentantilor al SCMD si de fiecare data, in preajma CNR, lichelele au incercat, cu turbare, sa destabilizeze sindicatul.

Pentru ca s-a promis tuturor structurilor reprezentate in CNSC rezolvarea “la pachet” a problemelor lor in aceste luni, cu aplicarea, ca si in cazul SCMD, de la 1 ianuarie 2014.

Pentru ca se anunta o “toamna furtunoasa”, Guvernul trebuind sa faca fata multora dintre cerintele incluse in programul CNSC, iar fortele specializate ale Demisului si cu prag si fara prag se pregatesc sa intervina, profitand de orice disfunctie, pentru a orienta nemultumirile exclusiv impotriva Guvernului USL si a premierului Ponta. Mizeaza, evident, pe uitarea noastra, omitand faptul ca Guvernul Ponta si USL incearca sa repare ceea ce Basescu si regimul lui au distrus cu avant stalinist pentru a umple buzunarele catorva hoti de drumul mare. Iata de ce lichelele basiste sau numai blonave se adreseaza acum CNSC. Divide et impera! Ii lasam? 

Presedintele SCMD

Col.(r) dr. Mircea Dogaru

Nota: Cine doreste, poate studia, mai jos, una dintre  "productiile" lichelelor.

Iata de ce proiectele privind exploatarea gazelor de sist, precum si cel de la Rosia Montana, trebuie dezbatute public

 Merg in lungul râului Ohio. Soarele scoate scântei din apă și mă orbește, dar nu-mi pun ochelari de soare, țin ochii larg deschiși, să absorb totul. Uite un panou verde, mă invită la Freedom (next right), cum pot refuza asta?

Dealurile Pennsylvaniei sunt așa verzi și împădurite că uneori îmi fuge mintea și am impresia că sunt tot prin Vaslui, pe drumurile de noroi din Păltiniș, întrebând moșnegii dacă au auzit că vine Chevron la ei în sat.

Dar sunt cu 8000 de kilometri mai la vale, tocmai în patria Chevronului și a gazelor de șist. Am citit despre ele până mi-a venit rău, am văzut poze și filme, dar tot mă ia cu fiori când ajung în miezul exploatării.

Mai fiecare casă are o sondă în bătătură. Un vârf de deal e bărbierit și găzduiește o piscină de apă și chimicale. Dintre copaci se ridică un furnal care pompează gaz în aer și îi dă foc. Într-o vale sunt o stație de compresie și o mică uzină de procesare a gazului. O cireadă de vaci paște pe o pășune, în jurul unei sonde. Pe garduri e plin de plăcuțe cu Accesul interzis, pericol de explozie.

Pământul de sub noi e sfredelit de conducte care pătrund la mii de metri adâncime, injectează chimicale într-o rocă pe care o sfărâmă și eliberează gazele prinse în ea de milioane de ani.

Sună înfricoșător, dar oamenii din Pennsylvania sunt obișnuiți cu sondele. Aici s-a săpat prima sondă de petrol din lume, în 1859, și tot aici a pornit prima goană dupăaurul negru.

Așa că lumea s-a bucurat acum câțiva ani, când a început o nouă goană după gaze naturale, au răsărit mii de sonde noi, economia țării a luat-o-n sus și o mulțime de localnici s-au îmbogățit.

După ce a trecut entuziasmul de la început, mii de oameni s-au trezit într-un coșmar.

Sunt într-o sufragerie luminată gălbui din Woodlands, un cătun din estul Pennsylvaniei, un pic mai sus de Pittsburgh.

Deasupra televizorului e o vitrină cu bibelouri. Un câine e lungit pe covorul persan, lângă o păpușă murdară. Peste tot în jur sunt bidoane de apă.

John McIntyre stă prăbușit pe un scaun cu mâinile-n cap, privește în gol și spune ca pentru sine: “Suntem în cea mai bogată țară de pe pământ și trăim fără apă, ca în lumea a treia.” Nevastă-sa scormonește printr-o cutie plină de hârțoage, urmele oficiale ale purgatoriului în care s-a transformat viața lor.

BEEP. BEEP. O alarmă ascuțită ne face pe toți să tresărim. E detectorul de metan din baie. Trebuie să închidă repede conductele, altfel riscă să le explodeze casa.

John McIntyre e un american get-beget. Locuiește într-o casă prefabricată dintr-o comunitate mică, pe undeva prin pădurile Pennsylvaniei. În curte are o camionetă și multe mașini vechi, la care meșterește în timpul liber. Și-a petrecut o parte din viață săpând sonde de petrol și puțuri de apă, reparând chestii pe care nimeni nu le putea repara, cântând la chitară într-o formație rock… “Am avut orice slujbă îți poți imagina. Le-am văzut pe toate.”

Sau cel puțin așa credea până când s-a trezit că nevasta i s-a îmbolnăvit de leucemie, casa e-n pericol de explozie, apa de la robinet se face din când în când mov și dacă o bea vomită, iar dacă face duș pielea i se irită și îi curge sânge din nas.

Ca să supraviețuiască are nevoie de multă apă îmbuteliată (bisericile din regiune fac o colectă în fiecare săptămână și distribuie bidoane la cele ~10 familii afectate). Nu poate să vândă și să plece, casa lui nu mai valorează aproape nimic. Nu mai are încredere că autoritățile o să facă dreptate. Nu mai are aproape nimic…

Totul s-a întâmplat după ce comunitatea lui a fost înconjurată de șapte sondepentru gazele de șist.

Când au călcat prima oară în Woodlands, acum 20 de ani, soții McIntyre s-au simțit ca în paradis. Liniște și sălbăticie, o priveliște minunată și loc destul pentru orice le-ar fi trecut prin cap. Primul lucru pe care l-au făcut a fost să sape un puțde 30 de metri: “Evrika! Am dat peste apă. Mai multă apă decât îți poți imagina. Limpede ca cristalul, curată și rece ca gheața. Ne simțeam ca și cum am fi găsit aur.”

Și-au asamblat o casă și au trăit liniștiți 20 de ani în comunitatea izolată, la 50km de Pittsburgh, unde lumea-și lasă copiii să se joace prin pădure și bărbații strâng în curte bărci ruginite și mașini de epocă.

“În ianuarie 2011, familia mea s-a îmbolnăvit violent”, spune Janet McIntyre în sufrageria ei, cu teancuri de analize medicale în brațe. Dureri de cap, vomă, diaree, iritații ale pielii. La început credeau că-i un soi de răceală, dar apoi i-au sunat cei doi copii. Ei locuiesc în altă parte, dar veneau în fiecare duminică să-și vadă părinții și să ia apă proaspătă din fântâna lor. Acum descriau aceleași simptome. Până și câinele începuse să rămână fără blană.

Misterul s-a risipit peste două zile: au dat drumul la robinet și a început să curgă un lichid mov, cu spumă.

Au sunat compania de gaze, au sunat și agenția de mediu să vină să testeze apa.Știau sigur că apa lor fusese impecabilă (unul dintre copiii lor era adoptat și, în urmă cu câțiva ani, Protecția Copilului i-a pus să-și testeze puțul din curte – ieșise perfect).

Testele companiei și ale agenției de mediu se băteau cap în cap. Rex Energy spunea că apa e bună de băut. Department of Environmental Protection din Pennsylvania a testat apa de două ori și au găsit cinci compuși organici volatili asociați cu fracturarea hidraulică. A mai ieșit la iveală că firma de gaze fusese deja amendată pentru nereguli la construcția sondelor din zonă.

Lucrurile păreau logice pentru John McIntyre:

Nevasta lui a fost diagnosticată cu leucemie la ceva timp după necazurile cu apa. Leucemia poate fi cauzată de expunere la benzen. În apa lor s-a găsit benzen. Benzenul e una dintre substanțele folosite la fracturarea hidraulică. Nu există altă industrie în zonă în afară de sondele de gaze.

Concluzia lui: Sondele de gaze i-au otrăvit sursa de apă și i-a îmbolnăvit nevasta.

Concluzia agenției de mediu: nu știm ce s-a întâmplat și nici nu vrem să aflăm.

Deși făcuse două runde de teste pe apa celor din Woodlands și găsise substanțe periculoase, agenția de mediu le-a retras, spunând că au fost greșite. Apoi a refuzat să le refacă și a închis cazul. Șah mat.

Lui John McIntyre nu-i venea să creadă că se poate întâmpla așa ceva. Atunci s-a apucat să caute pe Internet și a descoperit că există mii de familii care au pățit chestii similare. Cel mai celebru caz, care a apărut și în documentarul nominalizat la Oscar  Gasland(Preview) , e orășelul Dimock, în care explodau fântâni și apa de la robinet lua foc. În urma scandalului compania a fost amendată, pusă să plătească despăgubiri și dată afară din orășel, dar agenția de mediu a evitat să confirme public legătura între exploatarea gazelor de șist și contaminare (o confirmă, însă, un raport intern).

Și comunitatea celor din Woodlands a fost vizitată de jurnaliști din toată lumea, de la Pittsburgh Gazette până la Al Jazeera, s-a făcut un scurt film despre ei, dar nu s-a strâns destulă presiune publică pentru a redeschide investigația. Au rămas singuri, cu apa contaminată și cu alarma de metan în baie.

“Așa am ajuns să îmi trăiesc viața. Mă gândesc la apă 24 de ore pe zi.”

 ”Ducem o bătălie împotriva Satanei“, zice Jim Hamilton, un pastor mustăcios, la o întâlnire a cetățenilor îngrijorați de exploatarea gazelor de șist din orașul Beaver, la jumătate de oră distanță de Woodlands. Tresar, pentru un moment am senzația că sunt la Bârlad, la o slujbă anti-fracking ținută de părintele Lăiu. Bisericile din zonă au o reacție similară cu cele din Vaslui. Doar că aici faptul este împlinit, așa că se concentrează pe ajutorarea celor care nu mai au apă.

În fiecare luni dimineața, Janet McIntyre merge la biserica presbiteriană White Oak Springs să împartă apa care s-a strâns din donații. O cameră din spatele bisericii (după un semn cu o zvastică tăiată), e plină de cutii cu bidoane. Șapte biserici contribuie la “banca de apă”. Totul e contorizat în stil american, e un tabel cu fiecare familie, rația în funcție de numărul membrilor și livrările săptămânale.

Pe cei care nu pot veni până la biserică îi ajută tot Janet – ia apa și le-o duce acasă cu mașina. Cu ocazia asta dă o tură și până la McDonalds-ul din apropiere – costă mai puțin să meargă cu mașina și să mănânce la fast-food decât apa pe care ar folosi-o la gătit și spălat vasele.

Înainte să se întoarcă acasă, Janet McIntyre oprește la o vecină mai bătrână. Îi aduce apă și îi cară bidoanele în casă. Cutia e grea, Janet se dezechilibrează, cade pe scări și își fracturează mâna.

În timp ce o așteaptă pe fata ei să vină și să o ducă la spital, Janet McIntyre cedează și lacrimile încep să-i curgă pe obraji. Nu plânge cu furie americană sau cu spirit justițiar, e un bocet încet, deznădăjduit, cum de multe ori am văzut la românii care și-au pierdut speranța.

Pentru fiecare poveste cu americani nenorociți de fracking găsești încă una cu fermieri care s-au îmbogățit și, a naibii soartă, nici n-au probleme cu apa. Iar Guvernul și companiile sunt în extaz – banii și resursele vin pachete pachete. Așa e-n goana după resurse, ai câștigători și pierzători.

Culmea e că giganții petrolului nu-s prea fericiți. Au fost sceptici la începutul goanei, așa că au lăsat firmele mici să se bage agresiv prin fiecare cotlon de zăcământ american și să facă profituri nebunești. Când s-au prins că mania gazelor de șist chiar funcționează era cam târziu – abundența de gaze a scăzut prețul, ecologiștii s-au dezmeticit și au început să facă o rezistență acerbă, iar agențiile de mediu se mișcă greu, dar sigur, către reglementări și controale mai stricte. Vestul sălbatic s-a cam terminat.

Așa că Chevron, ExxonMobil și ceilalți s-au apucat să caute în toată lumea locuri mai facile în care să sape. Ajutați de influența de care se bucură diplomații americani în țările respective, au încheiat contracte avantajoase și s-au pus pe treabă. România e unul dintre acele locuri.