Stiri din campania pentru alegeri locale

Inteviu cu Maia Sandu

vineri, 26 aprilie 2013

De la sedinta saptamanala a Consiliului Unirii (joi, 25.04.2013, Chisinau)

În şedinţa tradiţonală a membrilor activi ai Consiliului Unrii, care a avut loc joi, 25 aprilie, s-a discutat, în special, situaţia politică, cauzată de ultimele evoluţii din Parlament, constatîndu-se, cu multă preocupare, că starea de lucruri se agravează, apropiindu-se pericolul revenirii forţelor de stînga proruse la putere. 
Participanţii la şedinţă au constatat cu satisfacţie declaraţiile liderului liberal Mihai Ghimpu, care a notificat, cu referire la criza politică profundă, că unica” soluţie politică pentru depăşirea stării de haos este Unirea. 
În legătură cu aceasta, membrii CU îl consideră pe preşedintele PL şi pe membrii acestei formaţiuni bineveniţi pe platforma românească unionistă comună, care trebuie să se extindă şi să se consolideze politic în societatea din cel de-al doilea stat românesc, avîndu-se în vedere necesitata contracarării ofensivei forţelor antieuropene.  
În altă ordine de idei, membrii CU şi coordonatorii prezenţi la şedinţă au subliniat necesitatea concentrării grupului organizator activ pe identificarea mesajelor corecte şi convingătoare în favoarea apropierii celor două state româneşti, în perspectiva obţinerii votului alegătorilor pentru formaţiunile politice şi candidaţii ce promovează aspiraţia Unirii, a Reîntregirii Neamului. 
În acest context, cei prezenţi şi-au exprimat speranţa că noua coaliţie parlamentară de stînga, care e pe cale să se configureze în Parlament, nu va remodifica sistemul – votat recent – electoral mixt, pentru ca unioniştii, gata de luptă pentru un mandat în Legislativ, să poată concura în circumscripţii uninominale cu persoane care vor candida din partea partidelor neromâneşti. 
S-a menţionat, de asemenea, imperativul coagulării, în continuare, a tuturor forţelor care pledează pentru Unire, cu extindere posibilă în teritoriu. 
Centrul de presă a CU

miercuri, 24 aprilie 2013

Planul secret al Ungariei pentru anexarea Ardealului

Partea a III-a
În mai mult de 1.000 de localităţi din Ardeal au fost revendicate de către Ungaria (prin biserica romano-catolică, reformată, luterană şi unitariană, Statusul romano-catolic, Ordinele călugăreşti catolice maghiare) şi numeroase persoane juridice ungare şi persoane fizice maghiare, inclusiv urmaşi ai foştilor grofi, peste 10.000 de clădiri şi mai mult de două milioane hectare de terenuri agricole şi păduri.
Guvernul României are date exacte privind cererile de revendicare şi restituirile în natură către Ungaria şi către unguri, dar încalcă principiul transparenţei şi ascunde Poporului Român ADEVĂRUL şi marele pericol al întabulării pentru Statul ungar şi pentru unguri, pe bază de acte false şi mită, a peste 50% din imobilele Ardealului !
Directiva Guvernului şi Parlamentului Ungariei pentru U.D.M.R. şi bisericile maghiare din Ardeal este foarte clară: cât mai multe terenuri agricole, păduri şi clădiri să fie întabulate pe persoane juridice şi fizice maghiare, prin orice mijloace.
În înţelegere sau nu cu autorităţile de la Budapesta, Regimurile alogenilor Constantinescu-Isărescu, Iliescu-Năstase, Băsescu-Tăriceanu au promovat şi susţinut mai multe acte normative (O.U.G.nr.94/2000, Legea nr.1/2000, Legea nr.10/2001 şi Legea nr.247/2005) care să faciliteze atingerea obiectivelor Ungariei în ceea ce priveşte împroprietărirea asupra Ardealului.
Este pentru prima dată în Europa şi în ultimii aproape 150 de ani (de când s-au introdus cărţile funciare) când un stat, Ungaria, duce o politică de cucerire în România, în judeţele din Ardeal, nu pe calea războiului şi nici a unui Diktat al Marilor Puteri, ci prin întabularea dreptului de proprietate obţinut pe cale a împroprietăririlor ilegale şi a retrocedărilor de imobile bazate pe acte false ! Ungaria a declanşat şi desfăşoară un război diabolic, un război atipic împotriva României, având ca obiectiv împroprietăriri masive în Ardeal ! În acest război parşiv, Ungaria acţionează împotriva României bazându-se pe U.D.M.R. şi bisericile maghiare care desfăşoară un „furt pios”.
Practic, se desfăşoară o ofensivă istorică a Ungariei, un atac concentrat asupra României, care vizează disoluţia Statului Naţional Unitar Român prin întabularea Ardealului de către unguri, atât pe cale laică, în beneficiul unor privaţi ori fundaţii, cât şi pe cale religioasă, în favoarea bisericilor maghiare (romano-catolică, reformată, unitariană şi luterană).
În nicio altă provincie care a aparţinut Imperiului Austro-Ungar, în perioada 1867-1918, nu a fost declanşat un asemenea asediu, în fapt un război diabolic, pe tema retrocedărilor în natură. Cu imobilele care aparţin de drept Statului Român este împroprietărit ilegal Statusul romano-catolic, respectiv biserica romano-catolică, adică Ungaria.
Peste 80% din cererile de retrocedare şi din dosarele în care s-au dat soluţii de restituire în natură a imobilelor către Ungaria şi către unguri au la bază acte false, în special cărţi funciare falsificate în timpul ocupaţiei străine de după Diktatul de la Viena, din 30 august 1940. În localităţile unde primarul sau viceprimarul este de la U.D.M.R., Comisiile de retrocedare din cadrul primăriilor sunt formate în majoritate sau în totalitate din minoritari unguri. Aceste comisii au sprijinit şi ajută ca Ungaria să dobândească cât mai multe şi extinse proprietăţi în Ardeal, în mod ilegal, în temeiul unor acte false, mită şi trafic de influenţă. Autorităţile Statului Român sunt parte la aceste monstruoase complicităţi. Prefecţii şi subprefecţii, preşedinţii şi vicepreşedinţii de Consilii judeţene din partea U.D.M.R. au acceptat tacit sau au chiar favorizat retrocedările ilegale către Ungaria şi către unguri din avuţia Poporului Român. S-a încercat de către unguri să fie mituit şi prefectul român al judeţului Mureş, dar nu au reuşit. S.R.I., Parchetul şi D.N.A. cunosc numeroase cazuri de retrocedări ilegale către bisericile ungureşti bazate pe documente false şi mituirea multor persoane implicate, dar nu acţionează pentru oprirea ilegalităţilor, cercetarea penală şi pedepsirea persoanelor vinovate de abuz în serviciu şi acte de corupţie. Parchetul şi D.N.A., cu toate că au suficiente probe privind retrocedările ilegale şi actele de corupţie, nu îndrăznesc să-i aresteze preventiv pe făptaşi şi „pe surse” să dea mass-mediei informaţiile necesare pentru aflarea ADEVĂRULUI de către Poporul Român.
Presa de la Budapesta scrie foarte mult despre împroprietăririle şi retrocedările reuşite de unguri în Ardeal. În anul 2007, presa din Ungaria scria că 1/3 din Ardeal este revendicat de nepoţii grofilor unguri, în numeroase procese de retrocedare.
Mass-media centrală din România, dar mai ales cea locală din judeţele din Ardeal a semnalat numeroase cazuri de împroprietăriri nelegale ale Statusului romano-catolic şi de retrocedări ilegale de imobile către bisericile maghiare, pe bază de acte false.
Parchetul şi Direcţia Naţională Anticorupţie nu se autosesizează, se fac că nu văd, nu aud, nu citesc presa şi nici nu vor să afle nimic despre miile de ilegalităţi din Ardeal pe tema retrocedărilor în natură.
De mai bine de 12 ani se desfăşoară acest război atipic al Ungariei împotriva României cu scopul dezmembrării ţării noastre şi al anexării Ardealului, iar la Bucureşti s-a refuzat sistematic să se analizeze această realitate în cadrul Consiliului Suprem de Apărare al Ţării, în şedinţele de Guvern şi în Parlamentul României. Preşedinţii şi primii-miniştri alogeni ai României, precum şi preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor au fost informaţi şi ştiu de la S.R.I. şi S.I.E. despre războiul atipic şi diabolic al Ungariei vizând masivele împroprietăriri ilegale din Ardeal, dar până acum nu au acţionat şi au ascuns Poporului Român ADEVĂRUL ! De ce au făcut-o şi o fac ? Nimeni nu-i întreabă, nici în Parlament, nici la Parchet, nici măcar la emisiunile posturilor centrale şi locale de televiziune şi radio. Cei 588 de parlamentari, mai ales cei care reprezintă colegiile electorale din Ardeal, cunosc numeroase cazuri de retrocedări ilegale de imobile către Ungaria şi către unguri, dar nu acţionează, făcând pe surdo-muţii, cei mai mulţi dintre ei.
Foarte mulţi români din ţară şi de pretutindeni abia acum află şi rămân şocaţi în legătură cu Statusul romano-catolic şi împroprietăririle ilegale, precum şi despre retrocedările nelegale către bisericile ungureşti, Ordinele călugăreşti maghiare şi urmaşii grofilor unguri. Nu le vine să creadă că pe căi ilegale Ungaria dobândeşte zilnic proprietăţi uriaşe ilegale în Ardeal şi autorităţile Statului Roman nici nu acţionează, nici măcar nu reacţionează. Românii nu înţeleg, deocamdată, complicitatea dintre autorităţile de la Bucureşti, Budapesta şi Bruxelles în privinţa Ardealului, Grădina sau Cetatea Domnului, moştenit de români de la geto-daci, de la Poporul Primordial pe planeta Pământ.
La situaţia de acum din Ardeal s-a ajuns astfel:
-Marea majoritate a cărţilor funciare referitoare la imobilele revendicate de bisericile maghiare şi cele care sunt pretinse pentru împroprietărire ilegală de Statusul romano-catolic au fost falsificate. Unele au fost falsificate până la Marea Unire de la Alba-Iulia din 1 Decembrie 1918, dar cele mai multe după Diktatul de la Viena, din 30 august 1940. Ungurii au „umblat” la cărţile funciare ale imobilelor, le-au falsificat înscrierile, iar la fondurile tereziene au introdus o acoladă în cărţile funciare şi au adăugat că ele sunt proprietatea Statusului romano-catolic. Asemenea falsuri au fost publicate în cărţile prof.univ.dr.Onisifor Ghibu, în perioada interbelică. Un membru al Parlamentului Ungariei a declarat în plen: „Partea covârşitoare a bunurilor au ajuns în stăpânirea Bisericii catolice prin falsificare de documente.” Un jurist maghiar de renume, dr.I.Karacsony a inventariat 269 de documente falsificate la care se adaugă 302 nedatate şi cu diferite vicii de formă referitoare la donaţiuni, privilegii, transcrieri şi confirmări.
În partea din Ardeal ocupată de Ungaria, în perioada septembrie 1940-octombrie 1944, autorităţile ungare au falsificat majoritatea cărţilor funciare. Întâi au înscris în cărţile funciare, în lima română, că în anul 1938 imobilele (clădiri, terenuri agricole, păduri) au fost donate de proprietari la bisericile ungureşti, iar apoi au fost copiate şi înscrise în limba ungară falsurile respective. Copii după aceste cărţi funciare falsificate sunt depuse la dosarele de revendicare de către bisericile maghiare, Statusul romano-catolic, Ordinele călugăreşti catolice ungare şi urmaşii grofilor maghiari. Cu toate că Guvernul României cunoaşte că majoritatea cărţilor funciare pentru imobilele din Ardeal sunt falsificate nu a impus, printr-un cadru legal, Comisiilor de retrocedare şi instanţelor judecătoreşti, să pretindă revendicatorilor reconstituirea cărţilor funciare şi actele originale care au stat la baza înscrisurilor în aceste cărţi.
-După Legea agrară din anul 1921 au fost expropriate mari suprafeţe de teren şi au fost despăgubiţi foştii proprietari, în lei-aur, cu aproximativ 100 tone aur. Terenurile expropriate au fost atribuite în proprietate ţăranilor, şcolilor, primăriilor şi bisericilor. În Ardeal nu a fost obligatorie şi nici nu au fost evidenţiate exproprierile în cărţile funciare. Astfel, imobilele au rămas înscrise pe foştii proprietari dinaintea exproprierilor. Proprietăţile dobândite după Legea agrară nu au fost înscrise pe noii proprietari.
- În toamna anului 1940, Guvernul de la Budapesta a anulat prin ordonanţă consecinţele Reformei agrare din anul 1921 şi a dispus înscrierea în Ardealul ocupat a proprietăţilor pe numele foştilor deţinători unguri.
- În lunile septembrie şi octombrie 1944, nobilii sau grofii maghiari din Ardeal au fugit în Ungaria împreună cu trupele horthyste şi au dus, din foarte multe localităţi, inclusiv arhiva carţilor funciare.
- La 9 februarie 1945, prin Legea nr.91/1945 pentru înfiinţarea Casei de Administrare şi Supraveghere a Bunurilor Inamice (C.A.S.B.I.) au fost confiscate averile grofilor unguri şi ale altor persoane care în timpul războiului au acţionat împotriva Statului Român. Aceste confiscări de imobile nu au fost înscrise în cărţile funciare. După câteva săptămâni de la adoptarea Legii nr.91/1945, prin voinţa şi puterea Moscovei, la 6 martie 1945 a fost instaurat Guvernul Petru Groza şi Regimul comunist în România. Legile de retrocedare post-decembriste se referă la imobilele confiscate abuziv de Regimul comunist. Însă, cei care revendică ilegal imobile care nu au fost confiscate de Regimul comunist, ci în baza Legii nr.91/1945, prezintă la dosarul de retrocedare copii după cărţile funciare care nu au fost completate cu efectele Legii de confiscare a averilor. În perioada 1945-1989, Statul Român nu a acţionat pentru înscrierea în cărţile funciare a proprietăţilor sale, existând proprietatea întregului popor. Comuniştii nu credeau că roata istoriei se întoarce de la socialism la capitalism şi că va veni vremea când Ungaria să acţioneze pentru întabularea proprietăţilor din Ardeal pe bază de acte false sau neactualizate. De această neglijenţă a Statului Român profită din plin Ungaria, bisericile maghiare, diferite persoane juridice, şi multe persoane fizice ungare, ajutate de avocaţi maghiari şi de utilizarea unor uriaşe sume de bani pentru acte de corupţie.
-Bisericile maghiare, pe bază de cărţi funciare false sau falsificate, împreună cu Statusul romano-catolic, care niciodată nu a avut personalitate juridică din partea Ungariei, României şi Vaticanului, nici imobile în proprietate, precum şi Ordinele călugăreşti catolice maghiare, care nu au avut imobile în proprietate ci numai în administrare, revendică ilegal mii de clădiri şi milioane de hectare de terenuri agriocole şi păduri în Ardeal. Cea mai mare parte din imobilele revendicate le-au fost atribuite, până acum, ilegal. Cunoscuta avocată, doamna Paula Iacob, a declarat în ziua de 5 aprilie a.c., la o emisiune televizată, că „peste 50% dintre retrocedările din România s-au făcut ilegal.” În Ardeal procentul retrocedărilor ilegale este de 70%-90%, iar al împroprietăririlor ilegale este de 100% pentru Statusul romano-catolic şi Ordinele călugăreşti maghiare.
-Au apărut o mulţime asociaţii care doresc să fie recunoscute, unele fiind deja recunoscute, prin hotărâri judecătoreşti discutabile, drept continuatoare ale unor fundaţii şi asociaţii maghiare de pe vremea Imperiului Austro-Ungar. Noile asociaţii şi fundaţii au recurs la un truc subtil, respectiv şi-au luat acelaşi nume şi revendică imobilele care s-au aflat în trecut în administrarea şi nu în proprietatea vechilor asociaţii şi fundaţii maghiare.
-În mod ilegal şi fără respectarea Legii nr.21/1924, Arhiepiscopia Romano-Catolică de Alba-Iulia a fost recunoscută ca şi continuatoare a Statusului romano-catolic, o organizaţie de clerici şi civili catolici maghiari, care în secolul al XIX-lea a avut numai în administrare unele imobile construite din Fondurile de Stat. Consiliul Arhidiocezei Romano-Catolice Alba-Iulia a devenit (prin Sentinţa civilă nr.1.515 din 1 august 2001 pronunţată de către Judecătoria Miercurea- Ciuc) continuator al Statusului romano-catolic care nu a existat ca persoană juridică şi ca proprietar. S-a ajuns la o absurditate juridică şi logică, respectiv a apărut un continuator al celui care nu a existat nici ca persoană juridică şi nici ca proprietar. Niciodată, în existenţa sa, Statusul romano-catolic nu a avut imobile în proprietate ! În Ardeal, aproape toate clădirile din centrul municipiilor şi oraşelor sunt revendicate de Statusul romano-catolic, respectiv mai mult de 2.000 de construcţii. Din proprietatea Statului Roman au trecut ilegal şi sunt aşteptate să treacă în proprietatea Statusului romano-catolic, respectiv a bisericii romano-catolice, adică a Ungariei, numeroase şcoli, licee şi colegii naţionale, clădiri de facultăţi şi universităţi, spitale şi policlinici, muzee, biblioteci, grădiniţe, sedii de bănci, librării şi foarte multe locuinţe, toate cu o valoare de peste 5 miliarde euro.
Istoricul Vasile Lechinţan, de la Arhivele Naţionale din Cluj-Napoca, a ajuns la concluzia că „prin aceste aşa-zise retrocedări...românii sunt scoşi din centrele oraşelor, întocmai ca pe vremea iobăgiei.”
- Falşii moştenitori ai imobilelor revendicate, inclusiv bastarzii şi urmaşii foştilor baroni, conţi şi duci unguri din Ardeal care şi-au vândut proprietăţile ori le-au pierdut la jocurile de noroc, înainte de instaurarea Guvernului Petru Groza, au depus la dosarele de retrocedare acte false sau documente contrafăcute. Parchetul refuză să facă cercetări penale şi să-i trimită în instanţă pe escroci. De ce ? Nimeni nu-i întreabă, dar nici nu-i trage la răspundere pe procurorii şi judecătorii complici ! În vara anului 2012, inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică, sute de procurori au intrat fără mandat în curţile şi casele a mii de români, care s-au prezentat la vot pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, efectuând cercetări penale. Împotriva bisericilor maghiare, a Statusului romano-catolic, a Ordinelor călugăreşti catolice ungare şi a urmaşilor grofilor unguri care pe bază de acte false au dobândit sau pretind peste 50% din imobilele din Ardeal, procurorii nu acţionează nici măcar de luni până vineri, deşi sunt foarte bine plătiţi de Poporul Român. De ce nu aplică legea şi de ce nu apără Interesul Naţional ? De ce nu sunt buni români şi patrioţi ? Poate noile personaje din conducerea Parchetului general şi a D.N.A., numite de cuplul alogen Băsescu-Ponta, vor îndrăzni să-i convoace şi să-i instruiască pe şefii Parchetelor din toată România pe tema retrocedărilor nelegale şi a împroprietăririlor ilegale din Ardeal, care pun în mare pericol integritatea teritorială şi viitorul ţării noastre.
-Ungaria, prin Fundaţia Teleki Laszlo din Budapesta, susţine financiar multe fundaţii maghiare din România, printre care se numără Partium-Bihor, Heltai-Gaspar Cluj-Napoca, Transilvania Trust Cluj-Napoca, Bolyai Cluj-Napoca, Analog Târgu Mureş, Castellum – Târgu Mureş. Puţini români şi membri ai Parlamentului şi Guvernului României ştiu că domeniul Teleki a fost unul dintre cele mai mari din Ardeal. Proprietatea a aparţinut contelui Adam Teleki, membru al Guvernului Ungariei, în timpul amiralului fără flotă Horthy Miklos. Acest conte a fost considerat, în anul 1945, trădător de ţară şi averea i-a fost confiscată în baza Legii nr.91/1945, înainte de venirea comuniştilor la putere. Prin încălcarea prevederilor legale, la urmaşii contelui Adam Teleki au fost retrocedate, într-o primă etapă, Castelul de la Gorneşti, 100 ha de pădure şi 100 ha teren arabil (în judeţul Mureş) şi domeniul Stoiceni (din judeţul Maramureş) cu tot cu apele minerale din zonă. Anual se analizează în Ungaria, la Băile Szecseny, rezultatele obţinute de fundaţiile maghiare din România în ceea ce priveşte dobândirea de imobile în Ardeal pe bază de documente false şi prin mituirea unor judecători, membri ai comisiilor de retrocedare, conducători ai unor direcţii judeţene şi ocoale silvice etc. pentru jefuirea şi înstrăinarea multor imobile din ţara noastră, în valoare de peste 100 miliarde euro.
În domeniul retrocedărilor, dintre fostele familii nobiliare maghiare se acordă de către Ungaria şi lobby-ul unguresc o importanţă deosebită la: Apafy, Bannfy, Bornemizsa, Wesseleny, Haller, Bethlen, Teleki, Apor-Bolmberg. Urmaşii acestor familii au revendicat castele în numeroase localităţi dintre care exemplificăm: Aghireş (judeţul Cluj), Cetatea de Baltă (judeţul Alba), Coplean (judeţul Cluj), Criş şi Gorneşti (judeţul Mureş), Hodod (judeţul Satu-Mare), Iernut (judeţul Mureş), Jibou (judeţul Sălaj), Mănăstirea (judeţul Cluj), Sânmiclăuş (judeţul Alba), Medieşu Aurit (judeţul Satu-Mare), Racoşu de Jos (judeţul Braşov), Bonţida (judeţul Cluj), Brâncoveneşti (judeţul Mureş), Satulung şi Coltău ( judeţul Maramureş) şi Gârbău (judeţul Cluj). Sunt peste 100 de castele, conace şi reşedinţe nobiliare revendicate de urmaşii foştilor grofi şi criminali unguri.
Sub masca religioasă maghiară este ascunsă politica diabolică şi antiromânească a Ungariei, susţinută de trădătorii de Neam şi Ţară. În Postul Paştelui, Guvernul Ponta II vrea să păcătuiască prin angajarea răspunderii, fără dezbateri şi vot în Parlament, pe ultima lege de retrocedare către Ungaria şi către unguri a majorităţii proprietăţilor româneşti din Ardeal.
Având în vedere războiul atipic declanşat de Ungaria cu scopul obţinerii pe căi ilegale a numeroase retrocedări în natură şi împroprietăriri masive în Ardeal este necesar ca partidele politice româneşti, Uniunea Naţională „Vatra Românesacă”, Asociaţia Naţională Cultural-Patriotică „Avram Iancu” , „Astra”, Forumul Românilor din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, Biserica Ortodoxă Română şi Biserica Greco-Catolică, precum şi O.N.G.-urile care apără drepturile omului să ceară Guvernului şi Parlamentului României următoarele:
1.Să fie abrogate sau măcar suspendate, pentru cel puţin cinci ani, toate actele normative privind retrocedările în natură.
2.Să renunţe la angajarea răspunderii Guvernului pe ultima Lege a retrocedărilor care este menită să accelereze retrocedările ilegale în natură şi împroprietăririle nelegale către Ungaria, fundaţiile şi asociaţiile ungureşti, precum şi urmaşii grofilor unguri.
3.Să dispună Parchetului şi D.N.A. să cerceteze toate dosarele care au avut şi au ca obiect cereri de revendicare în natură, în special cele ale persoanelor juridice şi fizice maghiare. Această discriminare pozitivă este aşteptată şi dorită de către Ungaria şi U.D.M.R., dar mai ales de români.
 
Dr.Gheorghe Funar
 senatorfunar@yahoo.com
Secretar general al P.R.M.
Preşedintele Filialei P.R.M. Cluj
Cluj-Napoca,
6 aprilie 2013

sâmbătă, 20 aprilie 2013

Asociatia Romanilor din Sud Italia catre Sindicatul Militarilor

ASOCIATIA ROMANILOR DIN SUD ITALIA-A.S.R.I. 

COD FISCAL 92073950807
REGGIO CALABRIA,ITALIA 
DATA:19.04.2013
   CATRE   SINDICATUL MILITARILOR
Ma numesc Ion Dascalescu, sunt presedintele Asociatiei Romanilor din Sud Italia-A.S.R.I si al Partidului Romanilor din Diaspora-P.R.D.si 
reprezint in aceste calitati interesele a peste 300.000 romani din sudul Italiei ca si asociatie si cu mult mai mult ca si partid.In aceste calitati va informez ca de peste doi ani ma lupt cu autoritatile statelor de rezidenta si autoritatile romanesti pentru a ne face auziti si a se face cunoscute problemele cu care ne confruntam.Tot in acest sens,in periada 25-29 martie am venit in Bucuresti sa rezolv mai multe probleme ale noastre,ocazie cu care am informat in scris mai multi ministri despre problemele cu care ne confruntam,asteptand o reactie macar din partea acestora.Cum aceasta nu s-a realizat, va informez ca  pe zi ce trece romanii din Diaspora devin tot mai nervosi pentru faptul ca de ei s-a profitat la alegeri iar acum cand fostii opozanti s-au vazut la guvernare nu mai tin cont de noi si nici macar nu doresc sa ne asculte cu ce probleme ne confruntam.In lipsa vreunui raspuns pentru noi,cat de curand vom organiza o venire masiva in Bucuresti a romanilor din sud Italia si din toata Diaspora romana din Europa,cu avioanele si autocarele,din Italia,Spania,Franta, Marea Britanie dar si din Romania-rudele si prietenii celor care muncesc in Diaspora,sindicalistii ai Sindicatului Militarilor,moldoveni din Republica Moldova si Consiliul Unirii,bucuresteni si multi altii din toata tara,vom organiza un mega mars si un mega miting in Bucuresti,cu urmatorul obiectiv:

-cei care venim din Diaspora  ne vom strange in Piata Presei Libere de unde vom porni in mars  catre Arcul de Triumf,pe Aviatorilor si ne vom opri in fata ministerului de Externe si Departamentului Consular pentru un miting de 2 ore,lasam un mesaj ministrului de externe di d.lui ministru David,dupa care vom continua marsul catre Piata Victoriei,in fata Guvernului,unde vom face jonctiunea cu sindicatul,bucurestenii si toti ceilalti invitati,carte ne vor astepta acolo.

-vom manifesta in Piata Victoriei pana cand vor veni la o discutie deschisa cu noi,primul ministru,presedintele Senatului,ministrul de externe si dl. ministru David.Va fi o altfel de manifestatie-miting ,in sensul ca la tribuna vor fi autoritatile mai sus mentionate si cate un reprezentant pentru fiecare categorie participanta si fiecare tara din Diaspora prezenta.Noi vom pune intrebari,autoritatile vor raspunde in fata publicului si apoi se vor inmana autoritatilor documente si solicitari la care va trebui sa se dea urgent(in aceiasi zi) raspunsuri.

-Dupa terminarea mitingului din Piata Victoriei,vom porni in mars catre Piata Universitatii,unde vom fi asteptati de grosul manifestantilor,unde vom manifesta in acea seara si posibil si urmatoarele,fara o data precisa cand se va opri,cu siguranta se va opri cand din nou va fi suspendat Basescu.Atunci vom considera ca s-a facut"DREPTATE PANA LA CAPAT."
Data exacta va va fi comunicata ulterior,dupa ce vom avea toate aprobarile necesare.

Aceasta ampla actiune de protest se va desfasura sub sloganul "DIASPORA SALVEAZA ROMANIA",cu principalele urmatoare cereri:

-realizarea ultimului deziderat al manifestantilor din Piata Universitatii din ian.-febr. 2012 si anume "JOS BASESCU",adica suspendarea si demiterea acestuia.

-deschiderea urgenta a unui Consulat romanesc in Reggio Calabria/Italia.

-primirea de catre primul ministru si  ministrul de externe a reprezentantilor Diasporei romane,pentru a prezenta problemele cu care ne confruntam

-punerea pe listele USL a cate unui reprezentant din tarile din Diaspora unde sunt cei mai multi romani, respectiv Italia,Spania,Franta,Marea Britanie,Germania,ca si candidati pentru alegerile parlamentare europene din 2014,stiut fiind faptul ca pot reprezenta foarte bine interesele romanesti,inclusiv ale romanilor din Diaspora si au foarte bune contacte si relatii cu autoritatile din tarile de rezidenta.
 
 
-rezolvarea problemei tiganilor romani din Diaspora care fura,cersesc, talharesc sau fac alte prostii,motiv pentru care noi,romanii care muncim cinstit in Diaspora suntem considerati cu totii cersetori,criminali si hoti,ne discrimineaza si ne trateaza ca atare.Incriminarea cersetoriei ca infractiune in toate statele europene si masura suplimentara a interzicerii parasirii Romaniei timp de 5 ani,va rezolva problema acestora.

-realizarea proiectelor din programul de guvernare cu care USL a castigat alegerile si guvernarea.
 
-modificarea de acte normative,tinandu-se cont si de propunerile romanilor din Diaspora.
 
-drepturi si obligatii egale pentru maghiarii din Romania la fel ca cele ale romanilor din Diaspora,inclusiv obligativitatea vorbirii limbii oficiale romane in institutiile statului.
 
-respectarea proportionalitatii reprezentarii in Parlamentul Romaniei si pentru romanii din Diaspora.

-realizarea dezideratelor Sindicatului militarilor disponibilizati si din rezerva si retragere
 

-unirea Romaniei cu Basarabia (Republica Moldova).

Daca doriti sa va alaturati acestui demers,va rog sa-mi spuneti,pentru a stabili de comun acord detaliile.Deasemeni dv. puteti si va rog sa invitati si alte categorii nemultumite si interesate de a se face vazute si ascultate cu problemele cu care se confrunta .In acelasi context va rog sa-mi spuneti daca puteti asigura dv. logistica necesara (tribuna si sistemul audio) pentru a se putea desfasura acest mare miting.Deasemeni va intreb daca puteti sa asigurati vreo 3 autocare pentru a face transferul de la aeroport la Piata Presei Libere a celor care vor veni cu avionul din Europa.
Astept raspunsul dv. Pot fi contactat la cel.
0039.3802330803. Multumesc si va astept sa fiti alaturi de diaspora romana si impreuna sa manifestam si impotriva actualei puteri,nu numai contra portocaliilor.


Cu respect,
Ion Dascalescu
ion.dascalescu@yahoo.com

joi, 4 aprilie 2013

Comunicat catre CNSC al Presedintelui SCMD


Catre membrii CNSC,


Manifestari ale SCMD in luna aprilie

Doamnelor si domnilor,

Avem aceeasi nedumerire ca si dvs in ceea ce priveste modul in care noua guvernare amana, de zece luni, rezolvarea solicitarilor minimale ale diferitelor categorii socio-profesionale reprezentate de dvs, rezolvare pe care o promisese pana la data de 09 noiembrie 2012 si, in acelasi timp, in ceea ce priveste modul in care, discret, sprijina “Restauratia”. Cu alte cuvinte, revenirea oamenilor regimului Basescu in functii cheie, in timp ce aceia dintre noi, care si-au sacrificat sanatatea, carierea, viata pentru a rasturna regimul Basescu, sunt uitati sau abandonati unei justitii, nu numai oarba, ci si excesiv politizata (ex. cazul  lt. Alexandru Gheorghe).

Nu putem intelege de ce, la un an dupa caderea ultimului guvern basist, Romania nu poate exista fara alde Kovesi, Morar, Haineala, etc. Nu ei , ci noi am rasturnat regimul Basescu si am adus USL-ul la putere. Si toate cele promise rezervistilor, profesorilor, CFR-istilor, pensionarilor, grefierilor, aviatorilor civili, medicilor, minerilor, constructorilor, revolutionarilor, etc. au ramas la stadiul de promisiune!

Luand cunostiinta de actiunile pe care diferite componente ale CNSC, le-au anuntat cu incepere din 09 aprilie a.c., va asiguram, in continuare de sustinerea noastra, in baza acordurilor incheiate cu SCMD si va anuntam ca SCMD organizeaza pentru toate categoriile de militari o “conferinta de presa – manifestatie” cu larga participare, in centrul Capitalei, in ziua de 19.04.2013 si pichetari, in aceeasi locatie, in decada urmatoare.

Nu putem accepta spargerea USL pentru ca noi am incheiat un contract de colaborare, nu cu un partid anume, ci cu USL care este obligat sa-si onoreze promisiunile facute noua, tuturor.

Fie ca manifestarile noastre sa fie un semnal pentru readucerea liderilor USL cu picioarele pe pamant! Cu alte cuvinte, la realitatea strazii, pentru ca aceasta este realitatea romaneasca!

Noi nu am inghetat in strada pentru o coabitare dincolo de orice limita cu cel direct responsabil si vinovat de situatia noastra, numitul Traian Basescu, ci pentru demiterea lui si pentru indepartarea tuturor slugilor sale, in egala masura vinovate fata de noi!
Fie ca factorii politici de decizie sa se trezeasca la realitate! Pentru ca nu guverneaza Uniunea Europeana sau FMI, ci Romania, iar Romania suntem noi toti!

 In caz contrar……… avem exemplul Italiei!

Col.(r) dr. Mircea DOGARU
Presedintele SCMD