Scrisoare de intentie

Stimaţi Camarazi Seniori,

 Noi, Asociatia ’’Pentru Pastrarea Unitatii Nationale’’, cu tot respectul ne adresam domniilor voastre, in primul rand, pentru ca dorim sa ne consideraţi si pe noi prezenţi cu braţul si cu inima alaturi de  misiunea dumneavoastra  iar, in continuare deoarece ne bucuram sa va aducem salutul nostru camaraderesc alaturi de admiratia  ce v-o purtam pentru viata petrecuta in slujba armelor si a apararii Patriei. 

Suntem un grup de tineri nationalişti, manaţi de ganduri curate dar şi de dorinţa de a face ceva folositor pentru acest Neam  atat de greu incercat si astazi. Printre obiectivele activitaţilor noastre se numara si dorinta de a socializa cu persoane demne de toata admiratia, deoarece consideram ca putem avea multe de invaţat de la niste ofiţeri de cariera.                                                            

Cu multa durere constatam starea de neînchipuit  in care a ajuns sa fie neglijata astazi atat Armata cat si intreaga noastra Romanie.Noi, copii fiind in regimul trecut,simteam si patimeam  alaturi de intregul popor, de lipsurile acelor vremuri, insa, cu toate aceste neajunsuri,traiam totusi un sentiment de siguranta, stiind ca, cineva bine pregatit, care era Armata Tarii, statea de veghe  acolo si ne putea apara oricand la nevoie.Ne pare rau sa o spunem ,dar astazi nu mai traim deloc acest sentiment ci ne simţim mai vulnerabili ca niciodata, cauza fiind iresponsabilitatea incalificabila a politicienilor  tradatori, ca „ai nostri” nu pot sa-i numesc a fi.Oricine poate constata cu durere ca tara e condusa de straini care dicteaza tot, sau de politicieni vanduti ,care-si tot umplu conturile si buzunarele din avutul nostru  national ,incaput pe mana  acestor banditi.E strigator la cer ! Suntem economic si politic intr-o robie, aparent voalata, dar evidenta.Sigur ca se poate ajunge si mult mai rau!

Ne adresam dumneavoastra din toata inima sperand ca impartasiti aceleasi sentimente  ca si noi.Credem ca problema noastra primordiala nu ar trebui sa mai fie deocamdata  ce a mai ramas din ceea ce am  avut alta data, ci cine am ajuns sa fim si cum de  suntem asa, de am ajuns  atat de umiliti si de manipulabili?             

 Consideram  ca avem o vina majora  in primul rand prin  lipsa noastra de atitudine si de reactie civica, prin care acceptam tacit sa ne fie murdarite constiinţele ,cu toate ca am putea sa refuzam  si sa reactionam ferm impotriva difuzarii tuturor ştirilor ,revistelor sau a ziarelor de „senzaţie” cu continut abject,care ne sunt difuzate  si infuzate in minte cu consimtamantul nostru, sub  un tir absolut naucitor,informatii ce cad zilnic grindina peste capetele noastre. Ne intrebam : cine mai are taria sa se fereasca?Noi credem ca se poate reactiona, incriminand si pichetand distributia si cumpararea de ziare sau acceptul unor asemenea stiri TV, considerandu-le ca pe o tradare  dar si o crima fata de traditiile noastre sanatoase la care consimtim in mod tacit. Am convingerea ca o astfel de atitudine ar putea fi in masura sa trezeasca multe conştiinţe care ,unite, ar putea  însemna foarte mult.Dupa varsta biologica ,fiecare se va identifica cu un numar de ani ,insa dupa varsta Neamului, suntem de 2000 de ani crestini.Ne intrebam in ce masura mai suntem,daca mai suntem? Morala reprezinta pentru constiinta ceea ce este sanatatea pentru trup.

Din aceste considerente dorim sa ne situam pe o pozitie ferma ,ostaşeasca, fata de care ne propunem sa nu mai facem absolut nici un rabat care ar putea sa insemne slabiciune:cauza principala a ingenuncherii noastre dirijate.Daca noi vrem si ne propunem ca obiectiv  major dorinta de a curata lumea de astfel de murdarii si de patimi, va trebui sa incepem intai cu noi, insa, nu vom reusi decat schimband radical modul nostru de viata anuland ingaduintele acestea caldicele, prin care ni se stecoara  toate aceste informatii ” ca dintr-o simpla curiozitate”. De aceea noi dorim sa  o spunem tare ca vom fi bucurosi a fi identificţi ca fiind extremisti, care nu isi ingaduie  nici macar o astfel de „curiozitate” servita proiectil din tabara adversa, care , pana mai acum, intotdeauna si-a atins ţinta si ne ţine zapaciti  mamaliga, pe abonament.

Din aceste motive,in masura in care  veti considera aceste probleme oportune   si pertinente, noi va adresam cu bucurie rugamintea de a ne ajuta sa  lamurim  solutiile de rezolvare a acestora, prin intermediul unui dialog, pentru care avem mai multe intrebari care ne framanta :  Ce masuri organizatorice  considerati a fi prioritare pentru o redresare a situatiei in conditiile de fata?  Ce fel de conduita apreciati ca ar fi cea mai recomandata in vederea atingerii acestor scopuri? Care ar fi criteriile de organizare functionale, prin care sa rezolvam problema aceasta a dezbinarii noastre prin consolidarea unei unitati?

Continuarea intr-o stare de pasivitate  va duce la o agravare definitiva si ireversibila  a vointei. Consideram ca starea de lucruri poate fi inca redresata.

In cei 23 de ani de sustinuta tradare,timp in care noi consideram ca nu am reactionat, Tara aceasta a fost vanduta, nu o data, ci de mai multe ori, fiindca nenorocitii au vazut ca le merge si ca noi nu reactionam. La  plata datoriilor acestea uriase  sunt condamnati  copiii si nepotii nostri, in cazul in care acestia  vor mai beneficia de conditii sa se  nasca. Acesta  este pana  acum bilantul  tradarii.

Asteptam un raspuns din partea dumneavoastra.

Cu deosebita stima,

Membrii Asociatiei „Pentru Pastrarea Unitatii Nationale”

Lt.rez.Alexandru Gheorghe

Jurist  Dan Radovici  

E-mail: dan_radovici@yahoo.com              

BLÂNDEȚEA PAPEI

        Când Ana Pauker căuta printre ciocănari acele caractere de nimic dispuse să clameze iubirea pentru măreața uniune sovietică, luând locul putrezilor intelectuali, se spune că i-a ales pe cei cu spirit de observație ca să-i trimită-n diplomație. De ce cu spirit de observație? Pentru că misiunea lor era să caște ochii cât mai bine la gesturile amabsadorilor Moscovei și să le imite întrutocmai.

       O problemă a fost, însă, cu numirea amabasadorului la Vatican, unde om al Moscovei nu exista, Stalin chiar rostind disprețuitoarea întrebare: „câte tancuri are statul Vatican, ca să avem nevoie de alianța lui?!”... Așa că s-a lucrat pe alt criteriu, alegându-se unul capabil să învețe câteva fraze în latină, i s-au făcut trei rânduri de haine negre la APACA și i s-a dat din dotare o trusă cu periuța de dinți, apoi, când a intrat la ministru ca să fie numit, examenul a constat în fraza pe care avea s-o spună la prezentarea scrisorilor de acreditare. Omul știa lecția: Trebuia să salute cu „Salve ilustrissimae!” apoi să aștepte solemn ascultând ce răspundea Papa iar, când replica aceluia se va încheia, să întindă plicul oficial spunând „Habeo documentas”. Ana Pauker l-a încurajat și l-a trimis la post.

       La primirea oficială, însă (nu știu dacă o fi fost tot în Biblioteca Vaticană), băiatul s-a emoționat și, trăgând aer în piept, a spus „Salve ilustrissima”, fapt pentru care Papa, atent la provocările din lagărul socialist, ca să nu fie, poate, vreo poveste ca pe vremea Papesei Ioana, a zâmbit blând cum i-a zâmbit Benedict lui Băsescu și, cu modestie fermă, a precizat că nu-i niciodată femeie: „Ego numquam mulier!”. Acreditatul a prins curaj, a zâmbit la rându-i și a întins plicul spunând, bine-nțeles, ceea ce repetase îndelung: „Habeo documentas”.

       În legătură cu aceasta, mă întreb cât de mult o fi repetat Băsescu tonul acela spăsit cu care, la ieșire, a spus unei lumi întregi: „eu cred că ce mi-a comunicat astăzi Papa e că avem nevoie să fim mai buni”. Mă întreb, dar cred că inteligența lui a prins-o repede, tot așa cum a uitat-o imediat, când a revenit la caracteristica agresivitate lipsită de fond și a amenințat spunând că vrea o a treia suspendare ca să se lupte cu adversarii săi și să-i ciuruiască... Nu? Parcă ăsta-i este termenul preferat?!...

       Păcat!... Aspirația ordinarului spre sublim a durat o clipă. Poate că la intrarea lui în atmosfera sfântă, spera ca Papa să-i ceară sfatul cum să facă un referendum prin care să nu se mai retragă... Ah, ce sfaturi politice i-ar mai fi dat!... Ca Elenei Udrea pe care declară că el a crescut-o, că de la el a învățat politică... Exact ca și cum cineva ar avea de învățat ceva de la el!

       Dar Papa nu l-a-ntrebat, iar el a ieșit ros de gândul ăsta. Atât de ros încât a fost în stare ca, dacă pentru Papă nu, să-și dorească sieși o nouă înfruntare. Si a amenințat că  el nu va mai ezita să cheme electoratul la urne și-i va învinge pe dușmani. A spus asta și fără rușine și fără jena de a nu fi considerat oarecum nebun dacă, după ani de degradare, mai crede că cei cinci milioane care l-au votat, vor veni toți. Și chiar dacă vor veni toți, ce vor face în fața celor  șapte milioane jumate care l-au respins?!

       Nimic, domnule; nici măcar un dram de bună credință câștigat acolo, în atmosfera serenissimă a unui Papă care întruchipează cu atâta religiozitate conștiința limitelor omenești !...

       Iar, dacă Duhul Sfânt lucrează și, să zicem, ecourile învățăturii acestei vizite vor pogorî în subconștientul său păcătos, după cum Consiliul Episcopilor din Europa a numit retragerea Papei drept „sfânta demisie”,  oricât se va strădui Boc la Cluj să-i găsească un calificativ asemănător, mai mult decât „câcâita demisie”nu va găsi.

       Câcâită și cu amenințări isterice ca și a omologului său la nesimțire grobiană, Gigi Becali care, ca nebunul cu galoșul, strigă că reclamă condamnarea sa definitivă la... Curtea Constituțională!... De parcă el, persoana Becali, ar fi articol de regulament, sau virgulă dintr-o hotărâre parlamentară.

       Nu e vina mea că întunericul din capul lui Becali se conjugă chiar în aceste zile cu agresivitatea declarațiilor lui Băsescu până și la adresa lui Blaga. Fapt pentru care declar că paroxismul acestor doi indivizi a atins culmea de a se autominți într-un asemenea hal, încât pot fi declarați iresponsabili: Unul inventează armate imense de partizani pe care le va scoate împotriva celor șapte milioane patru sute de mii de alegători care s-au exprimat, altul pretinde ca blaturilor lui, le trebuie judecată găinăria laolaltă cu Constituția țării.

       Cred că pot fi declarați iresponsabili, cu diagnosticul de  „PARANOIA EGOLATRIS” - ca să fim în tonul latinității vaticane cu care am început.

CORNELIU LEU

leuc@upcmail.ro

O scrisoare scrisa de un senator roman "de ziua romanilor de pretutindeni" si mai ales raspunsul plin de bun-simt dat de unul din romanii acestia.

O scrisoare scrisa de un senator roman "de ziua romanilor de pretutindeni" si mai ales raspunsul plin de bun-simt dat de unul din romanii acestia.

Scrisoare deschisă  dl. senator Viorel Badea

Am primit ieri, pe grupul yahoo romaniansinedinburgh, o scrisoare din partea d-lui senator Viorel Badea, care s-a gîndit să mă felicite cu ocazia, cică, „Zilei românilor de pretutindeni”.
Dau mai jos scrisoarea d-lui senator, urmată de răspunsul meu, pentru că, nu-i așa, nu se cuvine să te heretisească omul, iar tu să nu-i întorci amabilităţile.

1 Decembrie.

Dragi români de pretutindeni,

Cu prilejul „Zilei românilor de pretutindeni” vă adresez vouă, românilor din lumea întreagă, calde felicitări, precum şi îndemnul de a păstra în suflet spiritul, cultura şi limba românească.
Doresc să vă felicit şi să vă mulţumesc pentru contribuţia pe care o aduceţi la dezvoltarea comunităţilor şi a ţărilor în care vă aflaţi, precum şi pentru păstrarea şi afirmarea valorilor şi tradiţiilor româneşti. Din Australia până în America de Nord, din Europa şi până în Asia, românii au ridicat pe podiumurile sportului de performanţă drapelul naţional al României, au dus la cele mai prestigioase universităţi frumosul grai românesc şi excelează în orice domeniu activează, făcând cinste ţării natale.

Trebuie să ne amintim că suntem români în fiecare zi dăruită nouă de Dumnezeu şi să păstrăm vii în inimile noastre cuvintele lui M. Sadoveanu: „Patriotismul nu înseamnă ura împotriva altor neamuri, ci datorie către neamul nostru; nu înseamnă pretenţia că suntem cel mai vrednic popor din lume, ci îndemnul să devenim un popor vrednic.”

Doresc să vă felicit, de asemenea, şi cu ocazia „Zilei Naţionale a României”. Avem datoria de a păstra vie şi a cinsti amintirea celor ce au luptat pentru unitatea şi libertatea poporului, precum şi de a privi spre viitor cu optimismul, curajul şi încrederea cu care au făcut-o şi strămoşii noştri, de la cei căzuţi pe câmpul de luptă, până la cei care au pierit în inumanele închisori comuniste.

Cu aceste ocazii, transmit românilor de pretutindeni cele mai bune gânduri şi urări de sănătate, fericire şi succes. Fie ca Dumnezeu să binecuvânteze România şi pe români, oriunde s-ar afla ei.

La Mulţi Ani România!

La Mulţi Ani români de pretutindeni!

Birou Senatorial Viorel Badea
Senator Pentru romanii din Europa si Asia
Membru al Delegatiei Permanente a Parlamentului Romaniei la APCE
Presedinte al Comisiei pentru Romanii de Pretutindeni
Tel/Fax: 0213101911
http://www.badeaviorel.ro/

RASPUNS

Dragă Domnule Senator Viorel Badea,

Sînt si eu unul dintre „românii de pretutindeni” care au primit scrisoarea dumneavoastră cu ocazia, nu stiam, „Zilei românilor de pretutindeni”. Vă multumesc pentru caldele urări si îndemnuri, chiar dacă, trebuie să mărturisesc, laudele dvs. sînt exagerate în ce mă priveste pe mine, unul din românii de pretutindeni cărora vă adresati.
Nu am adus nici o „contributie” comunitătii care a binevoit să mă primească (în afară de cîteva taxe), nu am afirmat prin nimic „valorile românetti”, nu practic sport de performantă sub drapelul tării, iar singurul domeniu în care „excelez” deocamdată este livrarea de mîncare indiană la domiciliu, pentru că lucrez ca delivery driver la un restaurant dintr-un orăsel scotian.

Alta ar fi fost însă situatia dacă mi-ati fi scris, dvs. sau unul dintre numerosii dvs. colegi din Parlament, acum sase luni, cînd încă nu eram un român „de pretutindeni”, ci un român de la mine de-acasă, mai exact din Iasi. As fi putut să vă răspund că sînt cercetător stiintific la Universitatea Al. I. Cuza si că mă ocup de editarea Bibliei de la 1688, prima editie critică a celei mai vechi Biblii românesti (Stiati că sîntem ultimul neam din Europa care încă nu are prima sa Biblie într-o editie critică?). M-as fi mîndrit cu fetele mele, care practicau un sport de performantă sub drapelul tării, cum spuneti, si m-as fi lăudat că am dus si eu putin din „graiul tării” mele pe la Paris si Geneva, sau că mi-am petrecut sapte ani printre vechile manuscrise românesti, primind pentru munca mea o summa cum laude. Dar nici dumneavostră nu mi-ati scris, nici eu nu v-am răspuns. Asa merg lucrurile, cum s-ar spune.

Dar de ce îmi scrieti tocmai acum, cînd mi-am luat lumea în cap, împreună cu ai mei, si ne-am alăturat si noi „românilor de pretutindeni” care îsi caută pe aiurea dreptatea pe care nu au găsit-o în tară?

Ca să îmi arătati că vă pasă?

Dacă vă pasă atît de mult de „valorile si traditiile românesti”, de ce nu mi-ati scris, dvs. sau colegii dvs., pe cînd eram în tară? De ce nu m-ati întrebat cum ne descurcăm cu nouă milioane pe lună, eu si colegele mele, tineri doctori în filologie si slujbasi ai culturii române pentru care suspinati acum? V-as fi rugat atunci, dacă stiam că vă interesează atît de mult istoria neamului, să faceti ceva pentru profesorul meu de istorie, care se stinge de boală pentru că din pensia sa nu-i ajung banii de medicamente. V-as fi chemat la Iasi să vedeti cum trăieste de pe o zi pe alta un antrenor de performantă, pentru care s-a cîntat imnul României la Berlin, si cum niste copii devotati se antrenează să devină campioni pe podelele roase si pline de cuie ale unei săli de sport care n-a prins încă o campanie electorală. V-as fi dus prin oras si v-as fi arătat Filarmonica ieseană, care de zece ani stă să se prăbusească sub schele, si Teatrul National, mutat într-un cub de carton. Si la urma urmei, dacă tot invocati acum cuvintele lui Sadoveanu si îndemnul „să devenim un popor vrednic”, v-as fi spus că de douăzeci de ani mă simt, în fiecare zi, mintit, furat si umilit în tara mea. Si că am obosit să devin „vrednic” printre smecheri, canalii politice si „băieti destepti”.

Dar, repet, nici dvs. nu m-ati întrebat, nici eu nu v-am răspuns. Si atunci, de ce m-ati găsit tocmai acum?

Domnule senator, e un cinism fără de margini să-i heretisiti pe emigrantii români cu ocazia unei asa-zise „zile a românilor de pretutindeni”. Nu poate fi o sărbătoare o zi a românilor „de pretutindeni”, există doar o singură zi a românilor si a României din care găstile politice care s-au succedat ne-au împins, pe mine si pe alte milioane de compatrioti, să ne luăm lumea în cap, să ne lăsăm în urmă limba, părintii si prietenii si să ne căutăm pe aiurea pîinea si dreptatea. Ce sărbătoare vedeti în asta? Nu e nici o sărbătoare pentru familiile despărtite, pentru fratii si prietenii lăsati în urmă, sau pentru acei „români de pretutindeni” ai căror copii s-au spînzurat în tară de dorul lor. Si, în general, nu există sărbători adevărate cînd te afli „pretutindeni”, ci doar acasă.

Iertati-mă, dar nu am nevoie să-mi amintiti dvs. de „valorile românesti”. Ocupati-vă de ele în tară, acolo unde „cultura si valorile românesti” sînt lăsate în paragină. Si v-as mai ruga ceva. Sînteti totusi un reprezentant al clasei politice românesti. Aveti decenta de a nu amesteca în gesturile dvs. electorale amintirea „celor ce au luptat pentru libertatea poporului”. În Franta am cunoscut un om care si-a pierdut o mînă în masacrul de la Otopeni, în decembrie ’89. Lucrează acum ca magazioner la un depozit, din mila unor străini generosi. Vă asigur că omul acesta ar scuipa astăzi pe orice discurs politicianist în care sînt amintiti eroii din decembrie ’89. Altfel, o duce bine (în curînd, îl veti putea vedea si auzi într-un documentar tv despre Revolutie, apropo, nu-i asa, de cei care „fac cinste tării natale”).

La sfîrsit, as vrea să vă asigur că nu mi-e rusine că sînt român. Asa mi-am învătat si fetele, să nu le fie rusine să spună de unde vin.
Singurele momente în care mi-e rusine că-s român sînt atunci cînd politicienii îmi vorbesc despre România. În gura lor, România pute ca o hazna infestată, din care mă bucur că mi-am salvat copiii. Ca o măsură de igienă, ar fi prea mult dacă v-as cere să păstraţi măcar distanta tăcerii?

Ioan-Florin Florescu

MAREA DIVERSIUNE

In atentia intregii Societati Civile Romanesti,

Doamnelor si domnilor,

 Ca istoric medievist, mi-am adus contributia de necontestat la demonstrarea originii romanesti si pe linie materna si pe linie paterna, a numitului Voicu, zis Stefan cel Sfant al Ungariei; la demonstrarea etnogenezei poporului modern ungar, etnogeneza la care secuii nu au luat parte; la demonstrarea originii turco-avare a secuilor; la demonstrarea inventarii mitului ”Regatului Sfantului Stefan” abia in a doua jumatate a secolului al-XVIII-lea de catre Confederatia Lojilor Masonice Pannone, a contelui Palffy; la demonstratia faptului ca, din 1871 si pana in prezent, ungurii utilizeaza in procesul de deznationalizare si  ungurizare, prin “MAGHIARIZARE” a unor etnii diferite, urmatorii termeni care nu mai reprezinta demult realitati entice: “maghiar”, “secui”, “ceangau”, etc. Am mai afirmat ca am acceptat si accept orice discutie pe aceasta tema cu un profesionist ungur autentic, dar nu permit unor propagandisti, de tip kominternist, chiar daca se numesc Bela, Frunda, Eckstein, etc. sa sa se pronunte in locul profesionistilor.

Din perspectiva enuntata, denunt actuala mare diversiune mediatica pe tema asa-zisului steag secuiesc, menita sa inflameze pe toti neavenitii in domeniul cercetarii istorice. Va rog sa luati in calcul urmatoarele realitati:

1. Steagul secuiesc este obiect de muzeu. A existat si a fost utilizat de secui atata vreme cat acestia au existat ei insisi. Astazi, doar 498 de cetateni romani s-au declarat secui, dar nu mai vorbesc limba secuiasca, din care va reproduc cuvintele turcice: kukullo (albastru) si Oituz. Nu si-au mai pastrat organizarea, datinile, obiceiurile, modul de viata secuiesc. Pentru ca si secuii si romanii si sasii (caz concret: Dittersdorf, adica Ditrou, ajuns astazi Ditro) au fost ungurizati, adica deznationalizati, fiind in fapt unguri care utilizeaza, in mod absurd, in prezent, numele disparutilor maghiari sau al disparutilor secui.
2. Propaganda antiromaneasca, cu simboluri defuncte, se desfasoara nonstop si in deplina impunitate in Romania de 23 de ani. De ce s-a inflamat toata media acum? De ce s-au inflamat toti politicienii, taman acum?
3. Regulile diplomatice sunt simple si universal valabile:

·         Daca un ambasador acreditat face afirmati publice contrare Constitutiei statului in care este acreditat, in 24 de ore i se retrag acreditarile si este expulzat.

·         Daca un membru al guvernului unei tari straine face afirmatii la adresa unui stat, vizand dezintegrarea acestuia, guvernul statului agresat este obligat sa reactioneze prompt, prin note de protest, privitoare la ministrul statului agresor si sa inainteze proteste si cereri de interventie organismelor internationale din care face parte cu depline drepturi, adica in cazul de fata: SUA ca “partener strategic”, NATO, UE si ONU.

4. De ce teroristul in cauza mai este ambasador? De ce nu a fost expulzat? De ce partenerul strategic, responsabilii NATO, UE si ONU nu au intervenit?
5. De ce, in loc sa se intample cele de mai sus, totul s-a transformat intr-o sezatoare care preocupa toate mintile si in care toti aburitii, de o parte si de alta, isi dau cu parerea in mod patriotic sau patriotard, intr-o chestiune care este, in fapt, pur stiintifica? (Este vorba despre steagul secuiesc, pentru ca gestul este penal!)

Raspunsul nu poate fi decat unul singur. Pe durata absentei din tara a domnului Ponta s-a intamplat ceva in Romania, extrem de important, pasibil de a distruge jocul murdar al aliantelor politice, atat de important incat eternele slugi ale tiranizarii Romaniei,  ungurii, au primit ordinul sa intervina. Si au intervenit printr-o mare diversiune, fiind ajutati, in mod inconstient, de intreaga media.

Acel ceva, extrem de important, a fost Raportul Avocatului Poporului, trimis Guvernului si Parlamentului. Felicit diabolica minte politica profesionista care l-a conceput, l-a convins pe numitul Avocat al Poporului sa-l semneze si a inflamat si toata mass-media!

Atrag atentia asupra faptului ca, din 5 ianuarie 2009, cand a cazut prima OUG ticaloasa impotriva rezervistilor si pana astazi, institutia numita Avocatul Poporului nu s-a mai manifestat in interesul poporului, in pofida sutelor de mii de sesizari primite din partea reprezentantilor tuturor categoriilor socioprofesionale si de varsta din Romania.

Raportul Avocatului Poporului, dincolo de solutiile trasnite propuse in mod diversionist si pe care nu avea dreptul sa le propuna, introduce un adevar fundamental. Acela sustinut de SCMD de 4 ani in strada, in Parlament, in instante, in media interna si internationala, acela inclus in Programul CNSC, insusit prin semnatura de liderii USL si anume faptul ca: INTREAGA LEGISLATIE A GENOCIDULUI SI A SUBMINARII ECONOMIEI NATIONALE, PROMOVATA DE REGIMUL BASESCU PRIN GUVERNELE BOC-UNGUREANU ESTE, NU NUMAI TICALOASA, DAR SI ANTICONSTITUTIONALA SI ANTIEUROPEANA.

Lovitura a fost mortala! Dupa publicarea textului Avocatului Poporului, trebuia ca imediat SA SE TREACA LA ABROGAREA LEGILOR TICALOASE SI LA EFECTUAREA REPARATIILOR SOLICITATE DE REZERVISTI, PENSIONARII CIVILI, REVOLUTIONARI, GREFIERI, FUNCTIONARII PUBLICI, FOSTII PARLAMENTARI, DIPLOMATII DE CARIERA, CFR-ISTI, AVIATORII CIVILI, PROFESORI, MINERI, LUCRATORII DIN SANATATE, ETC.

Trebuia, deasemenea, sa se ia imediat in dezbatere publica situatia PENALILOR, adica a celor vinovati de aparitia si sustinerea respectivelor legi ticaloase, iar vinovatii sunt: PRESEDINTELE SI SUSPENDAT SI DEMIS TRAIAN BASESCU, EMIL BOC SI MEMBRII TUTUROR GUVERNELOR SALE, MRU SI MEMBRII GUVERNULUI SAU, DEPUTATII SI SENATORII PDL, UNPR, UDMR SI AI MINORITATIOR DIN PARLAMENTUL 2008-2012, 5 DIN 9 MEMBRI AI CCR, JUDECATORII SI JURNALISTII CARE, PRIN SENTINTE, RESPECTIV LUARI DE POZITIE TICALOASE, AU SPRIJINIT MASURILE BASISTE.

Practic, gestul Avocatului Poporului  a obligat Guvernul si Parlamentul sa intervina prin masuri urgente  reparatorii si de restaurare a democratiei constitutionale sub toate aspectele (legi, ordonante, hotarari de guvern).

In mod concret, IN ROMANIA, PRIN GESTUL AVOCATULUI POPORULUI, CUTIA PANDOREI A FOST DESCHISA, DAND CALE LIBERA STAVILIRII HAOSULUI JURIDIC SI ACTIUNILOR, ASTAZI CAMUFLATE, ALE TIRANIEI.

In loc insa ca procesul de restaurare a democratiei constitutionale sa intre pe fagasul firesc, totul a fost stopat prin uriasa diversiune mediatica a asa-zisului steag secuiesc, obiect de muzeu, pe care ungurii, oricum il exhiba de 23 de ani, 24 de ore din 24, in deplina impunitate si fara a deranja pe nimeni. Raspunsul la aceasta aberatie era sa plimbam si noi acvilele romane sau steagul lui Mihai Viteazul in toate comunitatile romanesti din Ungaria.

Cu speranta ca membrii Societatii Civile nu s-au lasat pacaliti, ii indemn sa continue cu si mai multa vigoare lupta pentru “dreptate pana la capat”, pentru toate categoriile socioprofesionale si de varsta din tara si pentru toti cetatenii Romaniei, indiferent ca, etnic, sunt romani, unguri, everei, tigani, rusi, greci, armeni, polonezi, laponi sau finlandezi!

Actionand profesionist si uniti, numai uniti, vom invinge!

Col.(r) dr. Mircea DOGARU

Fondator SCMD

In perspectiva modificarii Constitutiei, Filiala SCMD Pitesti sustine ideea inserarii stemei Romaniei pe drapelul national

De-a lungul istoriei, Drapelul, steagul (vexillum) reprezintă simbolul suveranităţii statului asupra teritoriului naţional.

Stema unui stat este simbolul fiinţei sale istorice şi politice, care exprimă realizarea unor idei sau al unor aspiraţii înalte pe care statul sau poporul respectiv, în deplină unitate le-au urmărit în cursul timpurilor.

Stema actuală a României simbolizează statul unitar român, situaţia politică şi teritorială a ţării noastre în urma nesfârşitelor străduinţe şi lupte pe care le-a purtat poporul român pentru realizarea unităţii sale naţionale.

Stema întru totul cu drapelul reprezintă România ca stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil, reprezintă deci, unitatea indestructibilă dintre statul român şi poporul său.

Originea drapelului României vine din îndepărtata istorie, de peste două milenii, având rădăcini în steagurile Romei şi ale Daciei. Drapelul (vexillum) dac consta dintr-o bucată de pânză pătrată fixată în vârful unei suliţe. În mijloc avea cusută o emblemă reprezentând un şarpe, şi pe margini franjuri. Stindardul dac (signum) era un balaur cu capul de lup şi gura deschisă. Pe corpul acestuia erau prinse benzi textile. Atât franjurile drapelului, cât şi benzile stindardului erau colorate în nuanţele curcubeului, dominante fiind roşu, galben şi albastru.

De regulă, ambele însemne se aflau alături şi, uneori, chiar combinate.

Mai târziu, abia în secolul al XIV-lea, documentele care s-au păstrat amintesc de steagurile oştirilor. Pe lângă documente scrise, s-au păstrat şi câteva steaguri din trecut.

Pentru Principatele Române, însemnele naţionale sunt cunoscute sub numele de steag. Ulterior, sub influenţa terminologiei apusene, steagul a luat numele de drapel  - pentru trupele pedestre şi stindard, pentru cele călări. În realitate ambele denumiri nu sunt decât signum şi vexillum. Acestea, respectiv, forma, culorile, conţinutul şi simbolistica lor au fost statuate prin legi, regulamente şi înalte decrete.

Numeroase mărturii scrise care s-au păstrat până în zilele noastre, ne dovedesc că existau pentru Muntenia, Moldova, Transilvania şi celelalte provincii, simbolistica heraldică şi vexilologică a fiecăreia, bine statornicită.

Pe toate aceste simboluri - steaguri, drapele, stindarde - erau aplicate elementele heraldice, iconografice, steme etc.

Sunt păstrate  şi în prezent steagul domnesc al lui Ieremia Movilă de la sfârşitul secolului al XVI-lea, steagul original al lui Ştefan cel Mare (sfârşitul secolului al XV-lea). De asemenea, se păstrează steagul muntenesc în formă pătrată din timpul lui Şerban Cantacuzino, de la jumătatea secolului al XVIII-lea şi de la începutul secolului al XIX-lea, în Ţara Românească, steagul pandurilor lui Tudor Vladimirescu. Reprezentative sunt şi steagul Agiei din Principatul Ţării Româneşti (1822-1828), steagurile din vremea domnitorilor Alexandru Ghica şi Gheorghe Bibescu.

După această perioadă steagul capătă aspectul Tricolorului naţional.

Pentru Ţara Românească s-au păstrat şase drapele şi două stindarde, aşezate astăzi alături de cele din perioada anterioară în Sala de Onoare a Muzeului militar. Aceste opt steaguri se aseamănă perfect între ele în ceea ce priveşte culorile. Toate sunt formate din câte trei fâşii orizontale din mătase, sus, roşu, la mijloc galben, jos, albastru. Steagurile sunt din vremea domnitorului Alexandru Ghica, Gheorghe Bibescu, ele simbolizând perioada din ultima parte a primei jumătăţi a secolului al XIX-lea.

În ceea ce priveşte Principatul Moldovei, tot din perioada de la jumătatea secolului al XIX-lea se păstrează două steaguri de pe timpul domniei lui Mihail Sturdza. Acestea au fost înlocuite, după jumătatea secolului, în timpul Căimăcămiei, cu alte 3 steaguri diferite de cele anterioare, fiind şi acum păstrate. Din cele prezentate, rezultă că steagurile Principatelor Române, pentru epoca 1830-1859, aveau stabilite, conform Regulamentelor Organice următoarele culori: pentru Moldova, albastru şi roşu, păstrate până în timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, pentru Ţara Românească, albastru şi galben numai până în 1834, când sunt înlocuite cu roşu, galben şi albastru. Pe steagurile Moldovei erau inserate stemele cu capul de bour, iar pe steagurile Ţării Româneşti, încă din 1834, erau inserate stemele cu vulturul. În timpul domnitorului A.I. Cuza se adoptă pentru însemnele ambelor ţări, Tricolorul, compus din roşu, galben şi albastru. Steagul poartă cele trei culori şi acvila cu scutul pe care sunt reunite simbolurile Ţării Româneşti şi Moldovei.

Se constată că, absolut toate steagurile şi drapelele au aplicate stemele cu însemnele heraldice, hieroglifice, iconografice etc., fiind o condiţie sine qua non de reprezentare a suveranităţii statale şi ale unităţii poporului în jurul statului.

De asemenea, în 1840, domnitorul Ghica a adoptat noul model pentru cel dintâi tricolor - roşu, galben, albastru, cu roşu în partea superioară şi lăţimi egale ale benzuilor. În centru se afla un scut alb brodat cu aur şi mobilat cu acvila încoronată princiar şi cruciată. În 1848 steagul adoptat de către revoluţionari ca drapel al Ţării Româneşti a fost tricolorul albastru, galben, roşu, cu albastru sus şi, pe galben, era inserată deviza: "Libertate, Dreptate, Frăţie" . Acest tricolor apare şi în Moldova, în Ardeal (Adunarea de la Blaj) şi până la Paris (arborat la 26 aprilie 1848). În baza decretului nr. 1 din 14/26 iunie 1848 al guvernului provizoriu din Ţara Românească se prevede că "steagul naţional va avea trei culori: albastru, galben, roşu, precum şi deviza ʺDreptate, Frăţie". Aceste steaguri au fost sfinţite la 15/27 iunie 1848. În baza decretului 252 din 13/25 iulie 1848 se definea steagul ca având culorile dispuse pe verticală. Nuanţele erau albastru închis, galben deschis şi roşu carmin, cu albastru lângă hampă, galben la mijloc şi roşu fâlfâind.

Sunt reprezentative steagurile din 1861-1863 de sub domnitorul Cuza care se menţin şi sub principele Carol I, până în 1874, deşi, între timp Constituţia din 1866, ca şi legile din 1867 şi 1872. Conform acestor legi, culorile drapelului românesc sunt aşezate vertical în ordinea următoare: albastru, alături de hampa drapelului, galben la mijloc, iar roşu, la margine, "flotând". Aceleaşi legi mai prevăd că drapelul va avea la mijloc stema ţării. Această formă a drapelului a fost menţinută, atât în perioada regelui Carol I, cât şi în perioada regilor Ferdinand I şi Carol II, cu deosebirea că, după întregirea României, s-a pus la mijlocul drapelului stema cea nouă a ţării.

După 30 decembrie 1947, drapelul României îşi păstrează proporţia, culorile şi poziţionarea lor. fiind înlocuită stema istorică cu stema regimului din perioada 1948-1989. Din 1990 drapelul a fost vitregit de cel mai important simbol al fiinţei naţionale - stema României care, inserată pe drapel, reprezenta statul unitar român, naţional, suveran, independent şi indivizibil.

Este binecunoscut şi fundamentat că, de-a lungul istoriei, steagurile principatelor române aveau inserate steme care le individualizau, devenind în timp simboluri de necontestat pentru statele respective. Stema de azi este stema ROMÂNIEI MARI, ce a fluturat pe drapelele României până la jumătatea secolului XX. Prin construcţia stemei, specialiştii în heraldica românească, au reflectat unitatea statului român. Aceasta are legătură directă cu primul articol din:

  Constituţia Principatelor Unite Române 1866 - "Principatele Unite Române constituie un singur stat indivizibil, sub denumire România"; Constituţia Regatului României 1923 şi 1938 - "Regatul României este un stat unitar şi indivizibil";   Constituţia Republicii Populare Române 1948 "Republica Populară Română este un stat popular, unitar, independent şi suveran";   Constituţia României 1991- "România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil"

DE ACEEA, STEMA - CA SIMBOL AL UNITĂŢII STATULUI  ROMÂN TREBUIE REPUSĂ ACOLO UNDE ISTORIA A AŞEZAT-O, PE DRAPELUL ROMÂNIEI, CARE, PRIN CULORILE ŞI SIMBOLURILE SALE ÎNSEAMNĂ SUVERANITATEA ŞI INTEGRITATEA STRĂMOŞESCULUI PĂMÂNT CARPATO-DUNĂREANO-PONTIC!

Cine nu acceptă reintroducerea stemei pe drapel nu recunoaşte istoria românilor şi neagă adevărul constituţional: ROMÂNIA este  STAT UNITAR!

De-a lungul istoriei, în vexilologia şi heraldica românească, drapelul tricolor a respectat culorile naţionale - roşu, galben, albastru . La mijloc, pe fondul galben, drapelul avea inserată STEMA ŢĂRII, care transmitea un mesaj istoric, distincţie şi unicitate între simbolurile statelor lumii.

După Constituţia din 1991, actualul drapel al României, purtând cele trei culori ce vin din istorie - dar fără stemă - se aseamănă întru totul cu drapelul statului african CIAD adoptat în 1960, când drapelul tricolor - roşu, galben şi albastru al României avea inserată  stema. Datorită asemănării dintre drapelul statului Ciad şi al României au fost stârnite discuţii la nivel internaţional. Ambasada Ciadului de la Moscova a înaintat la ONU un protest oficial prin care cerea ca drapelul României să nu mai fie arborat la ONU deoarece, dintotdeauna drapelul României avea aplicată stema, deci şi la momentul adoptării drapelului Ciad, în 1960. Tricolorul românesc este, de asemenea înrudit cu cel al Republicii Moldova, acesta din urmă având o proporţie diferită: 1/2 în loc de 2/3, un albastru mai deschis şi stema ţării în centru, stemă care se diferenţiază vizibil de cea a României. Înrudirea este firească, originea celor două popoare fiind aceeaşi.

Inserarea stemei României pe drapelul naţional reprezintă o cerinţă imperioasă susţinută şi de organismele mondiale în domeniul vexilologiei şi heraldicii. Aceste instituţii mondiale, Federaţia Internaţională a Asociaţiilor de Vexilologie, Confederaţia Mondială a Asociaţiilor de Vexilologie, Institul Mondial al Steagului etc. care garantează respectarea normelor vexilologice şi heraldice privind însemnele naţionale, respectiv, drapelul fiecărui stat, au intervenit cu prilejul diferitelor congrese internaţionale pentru respectarea individualizării drapelelor statelor, în principal problema diferendului însemnelor României şi Ciadului. În lume sunt cunoscute în jur de 200 de însemne vexilologice - drapelele naţionale ale statelor care au elemente specifice, făcând posibilă distincţia şi personalizarea fiecăruia. Între aceste steaguri naţionale, al României (1991) şi Ciadului (1960) sunt identice ca design, culori şi raport dimensional. Se ştie că societatea civilă din România, instituţii specializate, mass-media, comitete şi grupuri din cadrul parlamentului (legislaţiile anterioare) au cerut să fie inserată ca element heraldic specific stema României avizată de Comisia Română de Heraldică şi aprobată de Parlamentul României din 1992.

Inserţia stemei istorice a României pe drapelul naţional, semnifică unitatea indestructibilă între românii din întreaga ţară, sub acelaşi scut, sub acelaşi steag - TRICOLORUL şi nu are nimic comun cu însemnele heraldice de după 1948.

Stema cu acvila cruciată, în mijlocul căreia se află scutul scartelat, cu instiţiunea şi cele 4 cartiere - reprezentând simbolurile istorice ale celor 5 provincii româneşti (Ţara Românească, Moldova, Oltenia cu Banatul, Transilvania şi Dobrogea) - răspunde cerinţei fundamentale că România este stat  naţional, suveran, independent, unitar şi indivizibil şi trebuie să-şi reia locul sacru pe drapelul tricolor ca un drept istoric de netăgăduit. Nimeni nu se poate târgui cu istoria, nu o poate suprima şi nu poate atenta la integritatea simbolurilor naţionale.

Considerăm că adoptarea tricolorului românesc cu stemă nu poate constitui un impediment ca urmare a asemănării cu drapelul Republicii Moldova.

CEREM ÎN NUMELE ISTORIEI CA, PRIN LEGE ORGANICÃ, SÃ SE HOTÃRASCÃ  DISPUNEREA STEMEI PE DRAPEL!

Argumentele privind acest lucru au fost emise şi prezentate în MEMORANDUMUL ISTORICO-VEXILOLOGIC, având ca bază documentară o serie de materiale istorice, vexilologice şi heraldice, elaborate de către specialişti în domeniu. Tricolorul României - înnobilat de stema istorică - reprezintă o cerinţă vexilologică, în cadrul însemnelor statelor lumii.

Întrucât stema României a fost aplicată pe drapel de-a lungul istoriei, orice împotrivire este tendenţioasă şi lipsită de veridicitate, iar ideea vehiculată în prezent de unii, care susţin că "introducerea stemei pe drapel semnifică întoarcerea la comunism." este lipsită de orice temei. În acest sens se pot studia documentele vremii şi materialele vexilologice elaborate pe parcursul a peste un secol şi  jumătate.

În lume - din toate statele membre ale ONU,  peste 142 au inserate simboluri heraldice sau steme ale statelor respective, cu semnificaţii istorice, menite să le individualizeze.

Orice altă interpretare de nuanţă sau de raport dimensional este fără fundament real şi nu are susţinere din partea organismelor internaţionale de vexilologie.

În acest sens, în numele istoriei, unităţii românilor, al dreptului şi respectului faţă de simbolurilor naţionale, cerem ca DRAPELUL şi STEMA să constituie un tot unitar, într-un  STAT UNITAR  ROMÂN.

Fie ca INSERAREA STEMEI ISTORICE PE DRAPEL să fie definită ca un act de conştiinţă prin care steagul României să "primească" un însemn de identitate între naţiunile lumii, devenind cu adevărat un simbol al prezentului şi al viitorului nostru.

Dacă acest deziderat nu s-a realizat până în prezent, prin iniţiative legislative organice se impune modificarea Legii 75/1994. Astfel că, prin revizuirea Constituţiei, art. 12, alin. 1 să aibă următorul conţinut:

"Drapelul Naţional al României este un tricolor cu benzi verticale, începând de la lance  - albastru, galben, roşu. Are o proporţie de 2/3 între lăţime şi lungime şi are aplicată pe culoarea galbenă stema României adoptată în 1992".

Legea nr. 75/1994 să fie modificată respectând prevederile Constituţiei revizuite.

 

Utilizare	Drapel și pavilion național.
Proporții	2:3
Adoptat	26 iunie 1848; 1 iulie 1866
Desen	Tricolor albastru-galben-roșu cu benzile de lățime egală dispuse vertical și albastrul lângă hampă, cu stema României inserată în mijlocul benzii galbene

 

Propunere de proiect pentru modificarea CONSTITUȚIEI susținut de:

Istoric George Rotaru – Asociația Națională de Vexilologie ”Tricolorul”

Prof. dr. Cornel Popescu – Societatea de Științe Istorice din România – filiala Argeș

Col (r) Marius Balaban – Asociația Națională Cultul Eroilor – filiala Argeș

Col (r) Alexandru Țânțarcu – Asociația Națională a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere