UNIREA FACE PUTEREA! Impreuna, pentru binele cetatenilor!
Stiri, opinii, informari
Stiri din campania pentru alegeri locale
Inteviu cu Maia Sandu
vineri, 14 decembrie 2012
joi, 13 decembrie 2012
miercuri, 12 decembrie 2012
marți, 11 decembrie 2012
ÎN ATENŢIA DOMNULUI MINISTRU AL TRANSPORTULUI ŞI
INFRASTRUCTURII
Noi, Consiliul Naţional al Societăţii Civile, platformă
civică însumând peste 60 de entităţi (sindicate, uniuni sindicale, federaţii
sindicale, asociaţii, organizaţii, fundaţii, publicaţii), cu un număr total de
peste 4.000.000 de membri,
PROTESTĂM PUBLIC
Împotriva
abuzurilor incalificabile prin care căpuşele locale ale Uniunii Social-Liberale
(căreia i-am fost aliaţi în toate campaniile electorale, începând cu alegerile
locale, până la cele parlamentare, inclusiv Referendumul de demitere a preşedintelui
Traian Băsescu) subminează ultimele pâlpâiri de competenţă şi calitate ale
sistemului sanitar din Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii.
După
ce, în guvernarea portocalie, SNCFR a ajuns în situaţia dramatică de a fi scos
la vânzare bucată cu bucată şi, în cele din urmă, de a privatiza partea cea mai
rentabilă a acestui sistem, CFR Marfă (nu s-a întâmplat încă, dar procesul nu
mai poate fi oprit);
după
ce reţeaua de sănătate a transporturilor (Spitalele CFR) au fost permanent şi
sistematic sabotate de lăcomia şi incompetenţa managerială dirijată, reţeaua
fiind cu greu salvată de Uniunea Sindicatelor din Spitalele CFR, cu sprijinul
CNSC (al cărui membru fondator şi activ este);
după
ce s-a atras în nenumărate rânduri atenţia Ministerului Transporturilor şi
Infrastructurii despre mişcările abuzive, ilegale, care sunt tolerate şi chiar
încurajate de factori de decizie de la nivel ministerial,
iată
că procesul de destructurare şi distrugere a reţelei de sănătate CFR continuă
sub ochii adormiţi (sau complici) ai ultimilor aleşi.
Întrucât
angajamentele asumate prin protocolul de colaborare cu Uniunea Social-Liberală
ne-au făcut rezervaţi în a protesta public împotriva abuzurilor comise de membri
ai acestor structuri, chiar în perioada alegerilor (am procedat la modul cel
mai discret posibil, prin informare directă, inclusiv la cabinetul premierului
Victor Ponta), o facem acum, în speranţa că bunul simţ sau mintea cea de pe
urmă vă va determina să stopaţi consecinţele celei mai recente ilegalităţi,
care este încălcarea condiţiilor de participare la concursul pentru ocuparea
postului de manager al Spitalului General CF Sibiu, care se va desfăşura mâine
12.12. 2012.
Aşadar,
în vara aceasta, în plină campanie pentru referendum (campanie sprijinită
intens şi masiv de CNSC, în favoarea USL-ului), Ministerul Transporturilor şi
Infrastructurii a schimbat, pe criterii de interese de grup (nu le putem numi
politice, pentru că măsura submina, de fapt, chiar interesele politice ale USL),
patru dintre cei mai buni manageri ai spitalelor din sistemul CFR (Bucureşti,
Braşov, Oradea şi Sibiu) au fost înlocuiţi fără nicio justificare sau
explicaţie. Între timp, la primele trei spitale s-a ajuns la o rezolvare convenabilă,
nu însă şi la Sibiu. În ciuda abnegaţiei şi a competenţei sale manageriale care
sunt, în Sibiu, de notorietate publică, managerul acestuia din urmă, Dr. Coldea
Liliana, a fost pusă pe tuşă cu sprijinul unuia dintre directorii de la
minister (Victoria Iacob, membru PDL, „militant” asiduu, printre altele, şi al
distrugerii Spitalului CF 2 Bucureşti, care nu s-a realizat). În locul Lilianei
Coldea a fost numită manager Popa
Marcela Dorina, medic în medicina muncii, fără studii adecvate de management. Toate realizările fostului manager (printre care
reabilitarea integrală a policlinicii spitalului, plus 9 miliarde lei vechi în
contul spitalului), ca şi oportunităţile şi perspectivele benefice create, s-au
prăbuşit. Mai mult, noul manager a adus prejudicii uriaşe, atât propriului
spital, cât şi altor 5 spitale din sistem, ignorând sau sabotând un proiect pe
bani europeni, la care lider de proiect era chiar Spitalul General CF Sibiu (doar că iniţiatorul proiectului nu a fost ea,
ci fostul manager, Liliana Coldea). Proiectul era în valoare de 1,5 milioane
euro, includea 6 spitale CFR şi consta în informatizarea integrată a acestora
în activitatea de siguranţa circulaţiei, specifică sistemului.
Iresponsabilitatea
noului manager nu a sensibilizat, se pare, conducerea Ministerului
Transporturilor şi Infrastructurii, dar nici comisia concursului de ocupare a
postului de manager, care va avea loc mâine 12 decembrie. Pentru că, în pofida
prejudiciului de 1,5 milioane de euro adus celor 6 spitale feroviare, Popa
Marcela Dorina este acceptată la concurs fără respectarea condiţiilor legale de
înscriere.
Astfel,
în Ordinul 735/2010 pentru
aprobarea Normelor privind Regulamentul de organizare şi desfăşurare a acestui concurs,
articolul 12 alineatul 3 precizează clar că orice candidat trebuie
să fie absolvent al unor cursuri de perfecţionare în management sau management
sanitar, organizat într-o instituţie de învăţământ superior acreditată,
condiţie pe care Popa Marcela Dorina nu o întruneşte. Aceste cursuri de perfecţionare
în management sau management sanitar sunt stabilite prin Ordinul nr. 840 din
10 iulie 2006 privind modalitatea de
eliberare a certificatelor şi diplomelor de către Şcoala Naţională de Sănătate
Publică şi Management Sanitar.
Având
în vedere cele semnalate şi pornind de la prezumţia neinformării sau
dezinformării dumneavoastră, în niciun caz cea a complicităţii la aceste
abuzuri, noi, Consiliul Naţional al Societăţii Civile, DENUNŢĂM PUBLIC lanţul
de ilegalităţi comise în sistemul de sănătate al Ministerului Transporturilor
şi Infrastructurii şi vă somăm, în numele adevărului, dreptăţii şi moralităţii,
să le stopaţi măcar în acest caz. Chiar dacă aţi câştigat alegerile, cu
sprijinul populaţiei în ansamblu, dar şi al nostru, al CNSC, nu este nici în interesul
naţiunii, nici al partidelor dumneavoastră să sacrificaţi imaginea USL, de
dragul sau în favoarea unor interese meschine, de gaşcă locală. Restabiliţi
dreptatea!
CONSILIUL
NAŢIONAL AL SOCIETĂŢII CIVILE
miercuri, 5 decembrie 2012
Denisa Popovici isi anunta candidatura la functia de secretar general al Federatiei SANITAS
STIMAŢI COLEGI,
Am
plăcerea şi onoarea de a vă aduce la cunoştinţă depunerea candidaturii mele
pentru funcţia de secretar general al Federaţiei SANITAS, cândva cea mai
puternică federaţie sindicală din România.
Motivele
care m-au determinat să fac acest pas, în parte le cunoaşteţi. E vorba în
primul rând de atitudinea mea fermă în privinţa tuturor acţiunilor şi deciziilor
care vizează soarta membrilor de sindicat şi a sindicatelor în ansamblul lor.
Faptul că m-am raportat ÎNTOTDEAUNA, ca lider sindical, la aceste două aspecte,
constituie o realitate pe care o ştiţi cu toţii. Consider că rezultatele pe
care le-am obţinut prin crearea, apărarea şi consolidarea Uniunii Sindicatelor
din Spitalele CFR, ca şi faptul că am reuşit să salvez, cu ajutorul acestei
structuri, chiar unitatea spitalicească în care-mi desfăşor activitatea, în
condiţiile unor presiuni enorme pentru desfiinţarea acesteia, constituie
argumente suplimentare în luarea acestei decizii importante. Aş adăuga că nu
doar Spitalul CF 2 a suprvieţuit prin acţiunile mele şi ale sindicaliştilor pe
care-i coordonez, ci întreaga reţea a spitalelor CFR.
Stimaţi colegi,
Federaţia SANITAS din
România trece prin momente grele, în care se încearcă pe toate căile desfiinţarea
ei. Puterea politică, oricare ar fi ea, se teme de structurile puternice,
unite, de aceea a făcut totul (şi, probabil, va mai face) pentru dezbinarea
celor uniţi şi coerenţi în acţiunile lor revendicative sau civice. De aceea am
decis să pun la dispoziţia Federaţiei SANITAS întreaga mea experienţă de luptă
şi unitate, experienţă pe care majoritatea dintre D-voastră o cunoaşteţi prin
rezultatele ei. Simt că pot să fiu utilă comunităţii sindicale din care fac
parte la un nivel mai înalt de responsabilitate.
Intenţionez, în
baza concluziilor pe care le-am tras din experienţa în domeniu, să introduc şi
să susţin un principiu pe care l-am practicat atât ca sindicalist, cât şi ca profesionist
în sistemul de sănătate: OMENIA. Vreau să precizez că, pentru mine, omenia nu
se confundă cu toleranţa. OMENIA este un raport exigent între oameni, pentru că
se bazează pe reciprocitate şi credinţă. Omenia presupune reguli clare,
criterii deontologice şi fermitate, spre deosebire de toleranţă, care este un
principiu vag şi periculos. Este periculos pentru că, atunci când este
excesivă, toleranţa poate transforma o comunitate, o structură sau un sistem
într-o casă de toleranţă , ceea ce poate duce la dispariţia acelei comunităţi,
structuri sau sistem...
Aşadar, stimaţi
colegi, credinţa mea că pot contribui la menţinerea şi întărirea Federaţiei
SANITAS din România, pe de o parte, şi îngrijorarea sinceră că această
structură ar putea să-şi piardă puterea şi autoritatea, atât în mediul
sindical, cât şi în spaţiul public, m-au determinat să candidez la funcţia de
secretar general al acestei Federaţii.
Aşa să-mi ajute
Dumnezeu!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)